Am trăit o experiență incredibil de frumoasă.
V-am spus că la un moment dat începusem să-mi bat copilul așa cum, la rândul meu, pățisem.
Acum vreo lună, în mașină, venind cu el către casă, fără nici o introducere îmi zice: „Niciodată n-o să te iert pentru cum m-ai bătut!”
Am avut un șoc, mi s-a pus un nod în gât.
În prima clipă am vrut să reacționez cu duritate, însă ceva m-a oprit.
A urmat un moment de tăcere între noi, apoi i-am spus că acea perioadă este o perioadă de care-mi este rușine și că aș da orice să pot schimba ce-a fost.
Apoi iarăși am tăcut amândoi.
Când a început să vorbească, băiatul meu era alt copil. Am avut senzația că în acea clipă s-a cuibărit la pieptul meu cum nu o mai făcuse niciodată până atunci.
Am avut senzația că Dumnezeu mi-a redat dragostea copilului meu, că acele vorbe ale mele au șters răul făcut.
Fără să vreau m-am gândit că dacă ai mei ar spune la fel către mine, eu n-aș avea noblețea copilului meu.
R