Sunt GELOS! Gelos că ei au reușit și eu nu [1]
Atâția oameni în haine albe cu lumânări în mână, merg pe cale. Îi simt plini de bucurie. În timp ce eu, în mocirla mizerabilă e eșecului, sunt trist și rece. Am încercat să mă zbat să ies, dar cu cât mă zbat cu atât mă afund mai mult. Și-i privesc pe ei, cum trec solemni pe lângă mine. Nu... nu aș vrea să-mi întindă mâna să mă ridic, nu aș vrea să-și murdărească haina iubirii sau, mai rău, să cadă și ei în mocirla disperării. Nu, nu sunt invidios pe ei, pe Adi, pe fata verde, pe Cr, pe Kati și mulți alții, nu sunt invidios, sunt GELOS! Gelos că ei au reușit și eu nu, că ei, cu ajutorul lui Dumnezeu, au triumfat, iar eu nu. Nu pot să ies din mocirlă, și stau calm așteptând o mână de ajutor de sus. Și voci în mocirlă îmi spun Aștepți degeaba că nu-i pasă de tine și multe altele... Dar am decis să nu le ascult pe mincinoasele voci ale cârtirii. În răstimp, o durere sfâșietoare mă cutreieră, și o altă voce mă face să plâng. Ai eșuat, ești un ratat, îmi spune dureros. Copilul din mine mănâncă și plânge, iar eu omul cel mare și moralist îl cert, îl cert degeaba că el nu înțelege foamea mea de Dumnezeu, el nu știe decât foamea de pământ și de aer.
Cu mult drag față de toți cei ce au triumfat și cu tristețe față de cei ca mine în mocirlă.
Vă îmbrățișează,
Un suflet rătăcit!