Mi-a răsărit o nedumerire citind ce aţi spus despre patimă. Că dacă iubeşti un băiat la nebunie, nu e patimă, dar dacă-l iubeşti ca pe Hristos e patimă. Şi mi-am amintit că se spune că Nunta e imaginea unirii dintre Hristos şi Biserică. Atunci nu rezultă şi că soţia se raportează la soţ într-un anumit sens aşa cum se raportează Biserica la Hristos? Deci tot acolo ajungem. Şi atunci cum să-l iubească femeia pe soţul său? Ca Biserica pe Hristos dar nu ca pe Hristos? Unde e limita?
Ana Maria