Unde greşesc???

Corectez și zic: Doamne, unde greşesc??

Încerc și fac poruncile, merg la Biserică, mă spovedesc, citesc acasă rugăciuni, mă feresc cât pot și nu păcătuiesc... aşa cât ştiu eu ce-i păcat... și totuşi nu simt bucurie, ba din contră, câteodată pic în apatie, lipsă de poftă de orice.

Ştiu acum că bucuriile pe care ţi le oferă viaţa asta de zi cu zi nu durează, ba chiar încep și le evit căci îmi spun că ce folos de îngheţată, ce folos de flori, ce folos de un pantof nou, de o excursie în străinătate, de iubit, de prieteni etc., căci acea bucurie trece imediat după, rămân cu o amintire plăcută, dacă e cazul, care se transformă în nostalgie și mă leagă de trecut.

Nu-mi văd rostul, nu-mi găsesc locul, deşi nu am a mă plânge de nimic, ba dimpotrivă, sunt răsfăţată de Dumnezeu.

Văd în jurul meu atâta necaz, suferinţă, sărăcie, boală și mi-i ruşine de starea mea de nemulţumire și împietrire sufletească dar nu pot avea bucurie. Acea Bucurie care să dureze și să nu depindă de ceva exterior.

Și stau și mă întreb unde greşesc, ce nu fac bine de nu vrea Dumnezeu să rămân în bucurie...

Ce-mi lipseşte? Ce este apăsarea asta de pe suflet, mohoreala asta? Este „cel rău” sau aici acela n-are nici o vină și-l acuz pe nedrept?

Nu ştiu sau nu pot să mă bucur. Îmi arată Dumnezeu de multe ori că există acea Bucurie, dar... nu durează.

Și ce-mi sună în mine ca răspuns la stările astea urâcioase este „Dacă Dragoste nu ai, nimic nu ai!” Ce-i de făcut?

Un om necăjit

PS... În timp ce completam câmpurile albe cu nume și adresă, dintr-un mesaj mai vechi calculatorul îmi punea automat... ”Mulţumire lui Dumnezeu!”- ăsta să fie și răspunsul???