Dragă Măicuță,

Am descoperit site-ul dumneavoastră și am rămas emoționată de încrederea pe care o semănați în sufletele celor ce vă scriu. Vă mulțumesc pentru mine și pentru ei, pentru răspunsurile pe care le-am citit și pentru toate cugetele pe care le-ați alinat. Am căpătat curaj pentru a vă scrie după ce i-ați răspuns cu mare dragoste unui prieten de-al meu, ce v-a scris la rându-i. Îmi doresc doar să fiu suficient de clară pentru a vă face să înțelegeți, prin simple și biete cuvinte, ceea ce aș vrea să vă împărtășesc. Nu vreau să vă rețin atenția multă vreme, pentru că îmi dau seama că sunt mulți alții care au nevoie de ajutorul și de alinarea răspunsurilor dumneavoastră. Să vă spun necazul meu, care nu îmi dă pace de ceva ani încoace. Eu am 22 de ani și acum patru ani am cunoscut un bărbat cu 12 ani mai mare decât mine. L-am cunoscut accidental, dar experiența întâlnirii cu el m-a marcat profund. Este vorba de un alcoolic, fumător, depresiv, un om foarte ciudat și foarte atipic. Eu cred în Dumnezeu și cred că apropierea de el este țelul vieții mele. Cu toate acestea, nu m-am putut abstrage unei pasiuni care mi-a măcinat sufletul, care mi-a înnegrit simțirile. M-am îndrăgostit de acest om, în ciuda tuturor avertismentelor primite. El a fost foarte înșelător, a căutat să își facă voia proprie cu mine. Eu m-am lăsat dusă și furată de sentimente și l-am rugat pe Dumnezeu, în orbirea-mi, să mă ajute în relația cu el. De ceva vreme, am început să îl evit, însă acel sentiment demonic pe care îl simt e încă acolo. Nu îl pot înăbuși, nu pot preschimba acea iubire sau obsesie într-o iubire pentru Dumnezeu. Aș avea nevoie de un sfat de la dumneavoastră, pentru că simt că acest lucru este foarte puternic și într-adevăr nu îmi dă pace. Îl iubesc pe Dumnezeu, dar oare nu mă înșel spunând asta? De ce nu pot renunța la acest om care mă bântuie și de ce nu Îl aleg pe Domnul în pofida a orice? Încerc să scap din această situație care mi-a consumat energia sufletească, încerc să uit, să las deoparte, să fug. Dar de fiecare dată când aud ceva de omul respectiv, tresalt. Totul se repetă. Eu sunt o fire excesiv de sensibilă și fiecare contact cu o persoana mă marchează. Iar acest contact pentru mine a fost incredibil de puternic. Pentru mine acest om este un „bifător” de fete, având un singur lucru în minte. Eu am refuzat să fac acel lucru cu el și nu îl voi face niciodată. Problema e că, în orbirea-mi, am acceptat, deși nu din inițiativă, dar tot păcatul meu este, să fac altceva și anume gomorie. Păcatul acesta a fost greu, l-am spovedit de două ori și m-am căit în privința lui. Cu toate că am conștiința existenței lui Dumnezeu și a iubirii Lui nemăsurate, trec uneori peste acestea și parcă uit. Când sunt la biserică sau în apropierea unui lucru care să îmi aducă aminte de Dumnezeu, mă gândesc, însă în lume îmi e foarte ușor să uit. Am început să spun rugăciunea inimii de câte ori îmi aduc aminte, dar simt că totuși ceva e în neregulă. Nu reușesc să nu mai fac anumite păcate, nu reușesc să mă despart de anumite patimi care nu îmi dau pace. Sunt multe de spus, voi mai reveni. Vă mulțumesc pentru răbdarea dumneavoastră și aștept cu nerăbdare un răspuns.
Oana