Maică Siluana,
Mulţumesc pentru răspunsul dumneavoastră dat lui Cr. (http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/1603 [2]). Personal, mi-a folosit foarte mult! Acum vreau să vă întreb ceva. Poate să fie o întrebare banală. Ce înțelegeţi prin porunci? Vă referiţi în special la Decalog? Ori şi la darurile Duhului Sfânt văzute ca porunci? Vă întreb pentru că aţi afirmat că „virtutea nădejdii este un rod al lucrării poruncii răbdării până la sfârşit”. Ori răbdarea este un dar al Duhului Sfânt! Nu?! Ori este nu numai Dar însă şi Poruncă?! Darul poartă în el şi porunca? Desigur că porunci sunt şi Fericirile! Iar alături de acestea şi poruncile care se desprind din cuvântul Domnului: „Iubiţi pe vrăjmaşii voștri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri”.
Spuneaţi undeva că în poruncile Sale este ascuns Domnul! Şi împlinirea poruncilor înseamnă că Însuşi Mântuitorul lucrează activ prin ele. Iar, Poruncile sunt chiar Domnul! Am înţeles corect? Dacă ar fi să faceţi o scară a acestor porunci, care ar fi aceea? Care este diferenţa dintre poruncă şi sfat? Vă întreb pentru că, spre deosebire de dumneavoastră, am impresia că eu operez cu un anumit înţeles al „poruncii”, înţeles tributar unei anume teologii academice.
Recent, am constatat că tristeţea îmi apare ca şi consecinţă a încălcării poruncii „să nu râvneşti!”. Şi împreună cu ea şi invidia, furia, nemulţumirea! Apoi, îndulcirea cu gândul desfrânat, deci încălcarea poruncii „să nu desfrânezi”, duce şi aceasta la tristeţe! Sunt Poruncile trepte ale adâncirii în ieşirea din păcat? Cât de importantă este ordinea lor?

V-am pus întrebările de mai sus ca să pot înţelege sensul cuvântului „poruncă” din „dicţionarul” dumneavoastră şi să-l pot compara cu ceea ce mi-a fost formatat mie pe hard în teologie.
Vă îmbrăţişez cu drag,
H.
P. S. De fapt, abia acum observ cu atenţie, dumneavoastră aţi spus „Iată de ce ne-a dăruit Dumnezeu virtutea nădejdii şi pe care ne-o sporește de vom lucra porunca răbdării până la sfârşit!”
Adică, „darul virtuţii nădejdii sporeşte prin lucrarea poruncii răbdării până la sfârşit” şi nu cum rezumasem eu „virtutea nădejdii este un rod al lucrării poruncii răbdării până la sfârşit”. Îmi cer iertare pentru greşeală.