Sărut mâna Maică,
Îmi cer scuze că vă deranjez, am încercat să scriu întrebarea mea în rubrica pe care ați creat-o special dar nu merge. Cu speranța că mă veți ierta vă spun oful meu: de ceva vreme mă obsedează ceea ce am citit în cartea Părintelui Arsenie Boca „Ridicarea căsătoriei la rang de taină”. Înainte îmi plăcea părintele, dar după această carte am dezvoltat o adevărată fobie pentru dânsul, care a antrenat cu timpul și o repulsie pentru Biserică. Iertați-mi îndrăzneala, dar am impresia că pentru dânsul, persoanele căsătorite sunt tratate ca ceva mecanic, fără sentimente, trebuie doar să facă copii, să se abțină nu numai în posturi, dar și pe perioada sarcinii și a alăptării, iar când femeia ajunge la menopauza, trebuie să zică adio vieții intime. Îmi imaginez cum ar fi să fiu căsătorită și să trăiesc acest coșmar al singurătății în doi, să-mi resping soțul, fără afecțiune, el să nu-mi mai dea atenție, să dormim separat etc. (că până la urmă la asta se ajunge).
Precizez că sunt o fire care culpabilizează ușor și în mine s-ar da o bătălie puternică, ce m-ar face să sufăr teribil; chiar mă gândesc dacă mai vreau să mă căsătoresc vreodată. Ce să fac?
Mulțumesc anticipat și îmi cer scuze că v-am împovărat și eu cu întrebarea mea.
M