Sărut mâna, Maică!
Încerc să nu vă rețin prea mult din timpul prețios, suntem atât de mulți cei care au nevoie de un sfat...
Am treizeci de ani și un copilaș de doi anișori. De când am devenit mamă viața mea s-a schimbat într-un mod atât de minunat încât nici nu am cuvinte să exprim. Parcă aș trăi în fiecare zi o minune alături de cel mic.
Tot de atunci mă bântuie o întrebare căreia nu am putut încă să îi dau un răspuns. Știu că atât mama, cât și soacra mea au comis în tinerețea lor avorturi... nu știu cât de mult conștientizează ele acest păcat îngrozitor, gravitatea lui, însă pe mine mă macină ideea că ar fi trebuit să mai am frați, iar ei nu au avut șansa de a trăi. Nu judec aici pe nimeni, vreau doar să știu dacă eu aș putea face ceva pentru sufletele acelor copilași, dacă există ceva ce se poate face pentru ei. Am atât de multe cunoștințe care au recurs la acest gest teribil. Oare eu din exterior pot face ceva pentru ei? Să le aduc puțină lumină?
Cu stimă,
Ramona