Problema este cum trăim răstignirea pentru celălalt [1]
Dragă Măicuță,
Am simțit nevoia să vă scriu iar și să vă împărtășesc simțămintele și trăirile pe care le-am avut astăzi în fața icoanei Mântuitorului.
În dimineața aceasta m-am așezat la rugăciune și mi-am dat seama că aș vrea să fac cu totul altceva, aș vrea să mă reculeg, să reflectez asupra acestui post. Am stat așa liniștită, vorbind cu Sfinții și cu Fiul lui Dumnezeu. Iată ce gânduri am împărtășit: a fost un post bun, un post cu rugăciune, cu nevoință, cu bucuria de a mă simții vie, un post în care am descoperit și cunoscut o altă persoană și m-am descoperit cu uimire și pe mine. Dar în toată dorința mea de vindecare, am avut o dorință ascunsă, care mi se descoperea din când în când, să intru și eu în Împărăția lui Dumnezeu, să-L cunosc pe Dumnezeu. Și mă tot întrebam de ce Dumnezeu Se ține departe de mine sau eu Îl țin departe de mine. Iar în dimineața aceasta L-am îmbrățișat pe Iisus, de fapt a fost o îmbrățișare reciprocă, am simțit că ne-am îmbrățișat amândoi și am plâns cu duioșie și înțelegere. L-am îmbrățișat pe Iisus ca prieten și ca Dumnezeu. Părintele Rafail Noica spune că Biserica este acolo unde omul se întâlnește cu Dumnezeu. Și unde credeți că m-am întâlnit eu cu Dumnezeu? În durerea pe care am trăit-o. Am conștientizat zilele acestea durerea ca pe o răstignire pe cruce pentru iubire. M-am coborât în mine și așa am văzut acolo, m-am văzut răstignită de un prieten drag, iar eu am acceptat durerea aceea, am trăit-o pentru iubirea pe care i-o purtam…
Și astăzi am avut această deschidere: că noi ne răstignim unii pe alții, din răutate sau din inimile noastre rănite. Problema este cum trăim răstignirea pentru celălalt. Dacă o trăim așa cum a trăit-o Iisus, că doar iubirea pentru noi L-a ținut pe Cruce, atunci sufletul celuilalt va vibra și el la această iubire și va începe să întrezărească lumina.
Și iată că Îi spunem Domnului Iisus: Dragul meu Iisus, în seara aceasta o să Te naști, în seara aceasta Tu vii la cei pe care îi iubești, deși știi că tot aceștia Te vor și răstigni, și totuși pentru iubirea pe care ne-o porți, ne lași să Te cunoaștem și să ne veselim în lumina Feței Tale și, o minune, ne MÂNTUIEȘTI.
Așa că, Măicuță dragă, am vrut să împărtășesc cu dumneavoastră bucuria acestei îmbrățișări cu Hristos, pentru că vă simt în această îmbrățișare.
Vă sărut mâna!
Copilul rănit