1.Cum poate să ajute Al-Anon-ul… şi o face.
Această broşură sugerează Al-Anon-ul ca o metodă de a face faţă situaţiilor create de alcoolism. Scopul unic este de a ne ajuta să ne schimbăm gândirea în legătură cu alcoolismul, să ne facem un nou punct de vedere despre noi înşine, o nouă atitudine care ne poate aduce schimbări miraculoase în viaţa noastră. Ceea ce veţi citi în continuare, dacă vreţi într-adevăr acest ajutor, vă va prezenta problema familială a alcoolismului într-o nouă perspectivă şi aruncă o nouă lumină asupra locurilor întunecate şi înşelătoare.

Alcoolismul - un Carusel al negării.
Alcoolismul este o piesă în trei acte, în care există cel puţin patru personaje, cel care bea şi familia lui; prietenii, colegii de muncă şi chiar consilierii pot să aibă un rol în a face ca acest Carusel să se învârtească. Alcoolismul rareori apare la o persoană separat de alţii; de obicei se continuă în izolare faţă de alţii.
O persoană bea prea mult şi se îmbată iar alţii reacţionează la consum şi la consecinţele acestuia. Băutorul răspunde la reacţie şi bea din nou. Aceasta determină un Carusel al învinovăţirii şi negării, o spirală descendentă ce caracterizează alcoolismul. Astfel, pentru a înţelege alcoolismul, nu trebuie să ne uităm doar la alcoolic singur, ci să vedem boala ca şi cum am fi spectatori la o piesă şi observând cu grijă rolurile actorilor din dramă.
Pe măsură ce piesa începe, îl vedem pe alcoolic ca şi star al Primului Act. El joacă; alţii reacţionează la ceea ce face el. Un bărbat de vârstă mijlocie (între 30 şi 55), este de obicei inteligent, capabil şi de cele mai multe ori cu succes în ceea ce face; dar scopul lui poate să fie mult mai departe de abilităţile sale. Vedem că este sensibil, singuratic şi tensionat. Este de asemenea imatur într-un fel, ceea ce produce o reală dependenţă. Cu toate astea, el poate să acţioneze într-un mod independent, pentru a nega acest fapt. El de asemenea neagă faptul că este responsabil pentru rezultatele comportamentului său. De la această dependenţă şi negare rezultă natura jocului său – Un Carusel Al Negãrii. Pentru ca el sã poatã juca în acest fel, alţii trebuie sã facã posibil acest lucru. De aceea trebuie sã observãm cu atenţie ceea ce face fiecare actor în piesã. Alcoolicul a învãţat cã dacã el consumã alcool se simte mai bine. Pentru el asta este o binecuvântare, nu un blestem, este medicamentul lui, nu otrava lui. Pentru câteva ore îi înlãturã toate problemele; îi dã la o parte temerile, îi reduce tensiunea, îi eliminã sentimentul de singurãtate şi îi rezolvã toate problemele sale.

Actul Unu
Piesa se deschide cu alcoolicul care spune cã nimeni nu poate sã îi spunã ce sã facã; el le spune lor. Acest lucru face pentru familie foarte dificil sã discute despre bãut şi rezultatul acestuia. Chiar şi atunci când consumul îi cauzeazã probleme serioase evidente, el pur şi simplu nu le va discuta. A vorbi este ca şi o stradã cu sens unic. Nimeni nu pare sã asculte ceea ce spun alţii. De ambele părţi, oamenii spun un lucru şi fac altul. De aceea e nevoie sã vezi piesa ca sã înţelegi alcoolismul. Ca sã îl observi pe alcoolic singur, sã citeşti o descriere ştiinţifică despre boalã, sau sã asculţi poveştile familiei, este doar o parte micã a dramei. Cuvântul cheie în alcoolism este “Negarea”, iar şi iar oamenii spun cã vor face ceea ce nu vor sã facã sau sã nege ceea ce au fãcut. Dacã am putea sã ne uitãm la TV şi sã oprim sunetul, am înţelege mult mai bine ceea ce se întâmplã cu adevãrat.
Timpuriu, în primul act, alcoolicul trebuie sã bea, aşa cã va şi bea. Bea foarte repede, nu încet şi uşurel. Poate sã bea pe faţã; dar de cele mai multe ori va ascunde cantitatea de băutură luatã, fie cã va bea în afara scenei sau în prezenţa actorilor din piesã. Aceasta este prima parte a negãrii: ascunderea cantitãţii bãute. Dar asta ne dovedeşte cã el ştie cã bea prea mult. El bea mai mult decât alţii, mult mai des decât alţii, şi acest lucru înseamnă mult mai mult pentru el decât pentru alţii.
A bea prea mult, prea des, nu este o chestiune de alegere. Este primul semn al alcoolismului. Repetarea negãrii, prin ascunderea sticlei şi bãutul singur, ne scoate la iveală cât de important este alcoolul în a-l ajuta pe alcoolic sã se simtã mai bine. Dupã una sau douã pahare el nu se mai poate opri.
Dupã mai multe pahare vedem o schimbare profunda în alcoolic. El evidenţiazã un simţ al succesului, bunãstare şi auto suficienţã. El este deasupra lumii, şi poate sã joace ca şi cum ar fi un mic zeu. Acum el are dreptate şi toţi ceilalţi greşesc. Aceasta se întâmplã cu probabilitate dacã cineva are obiecţii legate de consumul sãu.
Nu se întâmplã ca alcoolicii sã joace într-un singur fel când sunt bãuţi; nu sunt raţionali sau sensibili; ei nu sunt responsabili. Ei sunt capabili sã ignore regulile de conduitã socialã, uneori chiar pânã la un mod criminal, din care a conduce sub influenţa consumul de alcool este un exemplu clar. Dacã o persoanã treazã ar acţiona în acest fel, am considera-o nebunã.
Dacã consumul continuã destul de mult, alcoolicul creează o crizã, ajunge în încurcãturã, sfârşeşte mizerabil. Asta poate sã se întâmple în mai multe feluri, dar tiparul este de fiecare datã acelaşi: este un dependent care se comportã ca şi un independent, iar bãutul îl ajutã sã se convingã cã este adevãrat. Cu toate acestea, rezultatele consumului sãu îl fac şi mai dependent de ceilalţi. Când aceste crize create de el îl lovesc, el aşteaptã ca ceva sã se întâmple, ignorã acest lucru, se îndepãrteazã de el, sau strigã dupã cineva sã îl scoatã din asta. Alcoolul care la început îi dã un simţ al succesului şi independenţei, l-a dezbrãcat de mascã şi îl dezvãluie ca un copil dependent şi neajutorat.

Actul Doi
În Actul Doi alcoolicul nu face nimic decât sã aştepte ca alţii sã facã pentru el. Alţi trei actori din piesã îşi vor juca rolurile şi alcoolicul va beneficia din ceea ce fac. El face fie nimic, fie puţin; totul este fãcut pentru el în al doilea act.

1.Întreţinătorul
Prima persoanã care apare este cea pe care o numim :întreţinãtorul”, un “ajutor” D-l Curat, care poate fi mânat de propria anxietate şi vinã, sã îşi salveze prietenul lui, alcoolicul din situaţii neplăcute. El/ea vrea sã îl salveze pe alcoolic de crizele imediate şi sã îi uşureze tensiunea insuportabilã, creatã de situaţie. În realitate, această persoană poate sã îşi satisfacã o nevoie proprie, şi nu pe cea a alcoolicului, cu toate cã el/ea nu îşi dã seama de acest lucru. Întreţinãtorul poate sã fie un bãrbat din afara familiei, poate o rudenie; ocazional o femeie joacã acest rol.
Este de asemenea jucat de cei din “profesiile de ajutor”- clerici, doctori, avocaţi, asistenţi sociali. E posibil sã aibã puţine instrucţiuni ştiinţifice, sau deloc despre alcool şi alcoolism, care sunt esenţiale în consilierea specializatã. Cu lipsa acestor cunoştinţe, ei vor face faţã situaţiei în acelaşi fel ca şi un întreţinãtor non-profesionist. Aceasta îi neagã alcoolicului procesul de învăţare, prin corectarea propriilor greşeli, şi îl condiţioneazã sã creadã cã va fi întotdeauna un protector care îi va veni în ajutor, chiar dacã întreţinătorii îşi vor promite cã nu îl vor mai salva niciodatã. Întotdeauna au fãcut-o şi alcoolicii vor crede cã o vor face întotdeauna. Aceste operaţii pot sã fie la fel de compulsive ca şi bãutul.

Victima
Urmãtorul personaj care apare în scenã poate sã fie numitã victima. Acesta poate sã fie şeful, patronul, superiorul sau supervizorul, ofiţerul care comandã în viaţa militarã, un partener de afaceri, un coleg de muncă. Victima este persoana responsabilă pentru ca munca sã fie fãcutã, dacã alcoolicul este absent datoritã bãutului, sau este pe jumãtate la serviciu datoritã mahmurelii. Statisticile din industrie aratã cã pe când bãutura începe sã îi facă probleme la muncã unui angajat, acesta are o vechime la aceeaşi companie pentru 10 sau 15 ani, iar şeful i-a devenit un adevãrat prieten. Protejarea omului este un rãspuns perfect normal; existând întotdeauna speranţa cã va fi pentru ultima datã. Alcoolicul va deveni complet dependent asupra protecţiei repetate şi acoperirii din partea Victimei; altfel nu ar continua sã bea în acest mod. Va fi nevoit sã renunţe fie la bãut fie la slujbã. Este Victima care îl întreţine pe alcoolic sã continue în bãutul iresponsabil fãrã pierderea slujbei.

1.Provocatorul
Al treilea personaj este persoana cheie din piesă, partenerul sau părintele alcoolicului, persoana cu care trăieşte alcoolicul. Este de obicei soţia sau mama. Ea este un veteran în rolul său, şi l-a jucat de mult mai mult timp decât ceilalţi din piesă. Ea este Provocatorul. Ea este rănită şi supărată de episoadele repetate de băut; dar menţine familia unită în ciuda problemelor cauzate de băutură. În schimb aruncă în căsnicie acreală, resentimente, frică şi durere şi devine de asemenea sursa provocărilor. Ea controlează, încearcă să forţeze schimbările pe care le vrea; se sacrifică, potriveşte, nu renunţă niciodată, dar nu uită niciodată. Atitudinea alcoolicului este că eşecul lui trebuie să fie acceptabil, dar ea niciodată nu trebuie să îl dezamăgească! El acţionează independent şi insistă că va face aşa cum vrea el, şi aşteaptă ca ea să facă sau să nu facă, exact ceea ce îi spune el. Ea trebuie să fie acasă atunci când ajunge el, dacă ajunge…Acest personaj poate fi numit şi Aplanatorul; ea aplanează tot timpul crizele şi problemele cauzate de băut. Alcoolicul o învinovăţeşte pentru tot ceea ce nu merge bine acasă şi în căsnicie; face orice e posibil ca şi căsnicia să meargă pentru a-i dovedi că nu are dreptate. Ea este soţia şi femeia de pe lângă casă iar în cazul unei dependenţe se simte obligată să câştige şi ea pâinea. Trăind cu un bărbat care are boala alcoolismului, ea încearcă să fie asistenta medicală, doctorul şi consilierul. Ea nu poate să joace acest rol fără să îşi rănească soţul sau pe ea însăşi. Este atât de supărată că nu poate să vorbească cu soţul ei fără să nu mai adauge mai multă vină, acreală, resentimente sau ostilitate situaţiei, care de multe ori este de nesuportat.
Cu toate acestea obiceiurile societăţii noastre o pune pe soţie să joace acest rol. Dacă nu o face, va fi împotriva imaginii familiei şi societăţii despre rolul unei soţii. Indiferent de ceea ce face alcoolicul, el va “ajunge” acasă; acesta este locul unde toată lumea merge atunci când nu mai are unde să meargă.
Actul Doi este jucat în plinătatea lui: alcoolicul în condiţia lui neajutorată este salvat, înapoi la slujbă, şi refăcut ca un membru al familiei.
Aceasta îl îmbracă într-o haină de adult responsabil. Aşa cum totul era făcut pentru el şi nu de către el, dependenţa lui a crescut, şi a rămas ca un copil într-o haină de adult. Rezultatele, efectele şi problemele cauzate de băut au fost înlăturate de alţii. Au curăţat întreaga mizerie făcută de alcoolic. Rezultatele dureroase ale consumului de alcool au fost suportate de alte persoane în afară de alcoolic. Asta îi va permite să continue consumul, ca metodă de aş rezolva problemele. În Actul Unu alcoolicul şi-a încălcat orice promisiune şi durerea, îmbătându-se; în Actul Doi rezultatele dureroase şi tulburătoare ale consumului au fost înlăturate de alţi oameni. Aceasta îl convinge pe alcoolic că el poate să continue să se poarte în acest mod iresponsabil.

Actul Trei
Actul Trei începe în aceeaşi manieră ca şi Actul Unu, dar ceva s-a adăugat la primul şi al doilea act. Nevoia lui de aşi nega dependenţa este acum mai mare şi trebuie exprimată aproape odată, şi chiar mai empatic. Alcoolicul neagă că are o problemă cu băutul, neagă că este un alcoolic, neagă că alcoolul îi cauzează probleme. Refuză să recunoască faptul că cineva l-ar fi ajutat - mai multă negare. Neagă faptul că îşi pot pierde slujba, insistând că este cel mai bun şi cel mai talentat la muncă. Deasupra tuturor, neagă că a cauzat familiei probleme. De fapt, învinovăţeşte familia, în special soţia, pentru toate problemele. Poate chiar să insiste că soţia lui este nebună, că trebuie să meargă la un psihiatru. Pe măsură ce boala şi conflictul se înrăutăţeşte, de multe ori soţul îşi acuză soţia că îl înşeală, că are aventuri cu alţi bărbaţi, cu toate că nu are motive pentru aceste acuze.
Unii alcoolici ajung la această negare printr-o incredibilă tăcere, refuzând să discute orice legat de băut. Memoria este prea dureroasă. Alţii permit familiei să discute ceea ce au făcut greşit şi în ce au eşuat să facă, fie băuţi fie trezi. Soţia nu uită niciodată ceea ce a făcut soţul. E posibil ca soţul să nu îşi amintească ceea ce a făcut în timp ce era băut, dar nu va uita niciodată ce îi spune soţia că a făcut sau nu a reuşit să facă.
Problema reală este că alcoolicul este pe atât de conştient de adevăr pe cât de puternic neagă. Este conştient de starea de beţie. Este conştient de eşecul său. Vina şi remuşcările au devenit insuportabile; nu mai poate tolera criticile sau sfaturile de la alţii. Cu toate acestea, memoria completei neajutorări şi eşecul de la sfârşitul primului act sunt mai mult decât jenante; însă departe de a fi dureros pentru o persoană care gândeşte şi acţionează ca şi cum ar fi un mic zeu în lumea sa.
Cu timpul familia se acomodează la stilul de trai împreună. Alcoolicul poate să nege că va mai bea vreodată şi ceilalţi din joc, vor jura că nu îl vor mai ajuta vreodată. Întreţinătorul va jura că nu îi va mai veni în salvarea lui vreodată. Victima nu va mai permite încă un eşec la locul de muncă datorită băutului. Provocatorul, fie mama sau soţia, îi va spune că nu vor mai putea trăi împreună în aceste condiţii.
Ceea ce se spune este complet diferit de ceea ce fiecare a făcut sau va face de acum înainte. Întreţinătorul, Victima şi Provocatorul au mai spus astea dar nu au dus la îndeplinire. Rezultatul este că sentimentele de vinovăţie şi de eşec ale alcoolicul au crescut, asigurarea lui Dumnezeiască că poate să facă întotdeauna ceea ce doreşte, este pusă la încercare – şi toate astea se adaugă la tensiunea şi singurătatea lui. Dacă o astfel de durere mentală devine de nesuportat, în special de atitudinile şi acţiunile schimbate ale celorlalţi membri ai castei, va exista o singură cale sigură pentru el de a îndepărta durerea, de a-şi depăşi vinovăţia şi sentimentul eşecului, şi câştigarea unui simţ al valorii proprii. Indiferent dacă Actul Doi este jucat precum este descris, este inevitabil ca în Actul Trei alcoolicul să bea din nou. Aceasta este o singură cale sigură de a se elibera de durere, de a rezolva problemele şi de a ajunge la sentimentul că este în regulă. Memoria confortului imediat şi beneficiile băutului vor şterge imediat cunoştinţele despre ceea ce se va întâmpla dacă va bea. De asemenea în mintea lui mai există speranţa că de data asta poate să controleze şi să obţină beneficiile de altă dată ale băutului. Deci, ceea ce i se pare absolut necesar alcoolicului, se întâmplă – începe să bea din nou.
Când ia paharul, scena nu se termină. Cortina se închide la finalul Actului Unu şi Doi, dar în Actul Trei piesa se întoarce dintr-o dată la Actul Unu fără ca să se lase cortina. Este ca şi cum ai vedea un film care merge încontinuu fără să se mai oprească. Dacă cei din public, rămân pe scaun destul, şi se joacă primele doua acte, cele trei acte se vor juca din nou şi din nou; iar la finalul Actului Trei alcoolicul va bea din nou. Pe măsură ce anii trec actorii îmbătrânesc, dar vor fi foarte puţine schimbări în cuvintele sau acţiunile piesei.
Dacă cele două acte sunt jucate aşa cum sunt descrise, Actul Trei se va juca şi el în acelaşi mod. Dacă Actul Unu nu s-ar juca, nu am mai avea loc începutul piesei despre alcoolism şi drama din jurul acestuia. Asta face ca Actul Doi să fie singurul în care drama tragică a alcoolismului să fie schimbată, singurul act în care recuperarea poate fi iniţiată, prin deciziile şi acţiunile altora decât a alcoolicului. În Actul Doi alcoolicul acceptă orice este făcut pentru el de către alţii, care joacă în acest fel, fie la alegere, fie pentru că nu rezistă să nu îl ajute pe acesta. Cu toate acestea, acest act este singurul în care există un potenţial real de a sparge spirala descendentă a alcoolismului şi Caruselul Negării. Ia să vedem ce se întâmplă atunci când cei apropiaţi alcoolicului sunt hotărâţi să schimbe ceva în această situaţie!

Recuperarea începe în Actul Doi
O recuperare planificată începe cu persoana în cauză în Actul al doilea. Ei trebuie să înveţe cum oamenii sunt afectaţi unii de alţii în această boală, apoi să înveţe partea cea mai dificilă, aceea de a acţiona într-un mod cu totul diferit.
Noile roluri pot fi învăţate doar apelând la cei care înţeleg piesa şi practică cunoştinţele. Dacă Actul Doi este rescris şi rejucat, există orice motiv să credem că alcoolicul se va recupera. El este blocat în boala lui; alţii au cheia de la lacăt. Nu putem să îi cerem să renunţe la băut ca la o cale de a-şi rezolva problemele, dar dacă îi deschidem uşa el va putea să iasă afară.
Dacă alcoolicul este salvat de la orice criză, dacă şeful îşi permite să fie o Victimă din nou şi din nou, dacă soţia acţionează tot timpul ca un Provocator, nu există nici o şansă ca un alcoolic din zece să se recupereze. El este virtual neajutorat; el singur nu poate rupe lacătul. El poate să se recupereze dacă ceilalţi din piesă învaţă cum să taie dependenţa alcoolicului de ei, refuzând să se lase păcăliţi. Alcoolicul nu poate menţine Caruselul Negării, numai dacă ceilalţi sunt în şa alături de el şi îl ajută să meargă mai departe. Actorii actului doi îl tot întreabă pe alcoolic de ce nu încetează băutul, dar ei fiind cei care, prin ceea ce fac sau nu fac, îl ajută pe alcoolic să îşi rezolve aceste probleme prin băut. Nu este adevărat faptul că un alcoolic nu poate fi ajutat decât atunci când el vrea ajutor. Este adevărat că alcoolicul nu va înceta consumul atâta timp cât cei de lângă el îi vor înlătura toate consecinţele dureroase. Cei din actul al doilea vor găsi ca fiind foarte greu să se schimbe. Este mult mai uşor şi mai puţin dureros să spună că alcoolicul nu poate fi ajutat, decât să treacă prin agonia de a învăţa un nou rol.
Întreţinătorii şi Victimele, trebuie de asemenea să caute informaţii, să fie perspicace şi înţelegători, dacă vor să îşi schimbe rolurile. Soţia sau mama trebuie să participe la un program de consiliere şi terapie, dacă vrea să facă o schimbare în viaţa ei.
Înţelegând rolurile pe care le joacă actorii din dramă trebuie să ţinem minte că aceştia nu le-au învăţat peste noapte. Ei joacă rolul care cred că se aşteaptă de la ei; au fost învăţaţi să joace în acest fel. Ei cred că îl ajută pe alcoolic şi nu ştiu că perpetuează boala, fiindu-i imposibil în acest fel alcoolicului să se recupereze.

Întreţinătorii
Sunt acele persoane care cred că nu trebuie să îl lase pe alcoolic să sufere consecinţele băutului, când pot să prevină acest lucru atât de simplu, salvând operaţiunea. Pentru ei este ca şi cum ar salva un om de la înec; pur şi simplu trebuie făcut. Dar această misiune de salvare îi transmite alcoolicului mesajul că salvatorul îi spune: “Nu poţi reuşi fără ajutorul meu”. Întreţinătorul arată o lipsă de încredere în capacitatea alcoolicului de a se îngriji pe el, care este o formă de condamnare şi judecare.
Rolul Întreţinătorului profesionist – cleric, doctor, avocat sau asistent social – poate fi distrugător, dacă condiţionează familia să reducă criza, în loc să o folosească pentru a iniţia un program de recuperare. Familia ştie de 5 sau 10 ani că băutul cauzează probleme serioase, dar nu sunt capabili să arate acest lucru celor din afara familiei. Atunci când familia se adresează profesioniştilor care nu sunt specializaţi în tratarea alcoolismului, înainte ca un comportament antisocial să fie evident, ei pot să susţină că nu este vorba de alcoolism şi că nu se poate face nimic până alcoolicul nu vrea ajutor.
Când alcoolismul ajunge la punctul în care iese în afara familiei şi alcoolicul apelează la astfel de profesionişti, asigurându-şi o reducere a crizei, căutând şi folosind aceste persoane ca Întreţinători, aceasta din nou menţine în funcţiune Caruselul Negării. Familia căreia i s-a spus iniţial că nu există semne de alcoolism, este învăţată să facă faţă înlăturând simptomele, în loc să facă faţă realist bolii. Acea persoană care a eşuat în a identifica alcoolismul în stadiile sale iniţiale, poate acum să trateze simptome mult mai avansate, ajutându-l pe alcoolic să meargă mai departe în Caruselul Negării. Asta întăreşte convingerea familiei că nimic nu se mai poate face pentru alcoolism. Chiar şi atunci când membrii familiei încearcă să aibă grijă de ei sau de alcoolic, rolul profesionistului fiind acela de Întreţinător, acesta nu îi ghidează pe alcoolic şi familie într-un program de recuperare pe termen lung. Întreţinătorul fiind primul personaj din scenă, el influenţează actul al doilea pentru că stabileşte direcţia şi mişcările din această parte a piesei. Astfel profesionistul neinformat, îi ajută pe toţi să se urce înapoi pe Caruselul Negării.
Victima nu se urcă pe Carusel până când băutul nu a început să interfereze cu munca alcoolicului, de obicei după ce are acel loc de muncă de câţiva ani şi există o relaţie apropiată între patron şi alcoolic. Superiorul îşi protejează prietenul alcoolic, ştiind că soţia şi copiii vor suferi dacă omul este dat afară. Se întâmplă mai ales dacă compania nu are un program de recuperare pentru alcoolici. Colegii de muncă îl protejează pe alcoolic, pentru că acest om este prietenul lor. Interesul personal şi prietenia fac Victima să acorde acel ajutor care îi creşte dependenţa şi nevoia de negare.
Soţia este prima persoană care se alătură alcoolicului în Caruselul Negări. Dacă acceptă nedreptăţile, suferă deprivări, suferă repetate jigniri, acceptă promisiuni călcate, este păcălită şi nehotărâtă în fiecare efort de a face faţă băutului şi este pusă la pământ de exprimarea constantă a ostilităţii îndreptată spre ea, reacţia ei este de ostilitate, acreală, anxietate şi mânie. Jucând rolul în acest fel o îmbolnăveşte pe soţie. Ea nu este o femeie bolnavă care l-a făcut pe soţul ei alcoolic, dar este o femeie care devine o parte a bolii, trăind în ea. Ea este pusă într-un rol care o determină să devină Provocatorul. Este prinsă între boala agravantă a alcoolismului şi un zid de ignoranţă, ruşine, jignire puse asupra ei de către societate. Aceasta o zdrobeşte; are nevoie de informaţii şi consiliere, nu pentru că ar fi cauzat boala soţului ei, ci pentru că este distrusă de către aceasta. În schimb alcoolicul este rănit, reducându-i şansele de recuperare.

Soţia este Singură
Un alt motiv pentru care soţia are nevoie de ajutor în recuperare, este că, schimbându-şi rolul şi începând să acţioneze într-un nou mod, va descoperi că este singură. Alţii – prietenii, relaţiile, asociaţii de afaceri – o vor trata ca un actor care îşi părăseşte piesa când nu are cine să o înlocuiască. Este foarte adevărat mai ales dacă soţia îşi părăseşte bărbatul, fie la alegere, fie de necesitate.
Unele soţii îşi pot schimba rolurile discutând cu un consilier care are cunoştinţe de bază despre alcoolism, sau participând la şedinţe de grup la clinica locală de psihiatrie sau la un program de tratament. Altele îşi găsesc confortul şi siguranţa participând la întâlnirile grupului Al-Anon. A avea prieteni care îi înţeleg noul ei rol, pentru că şi ei au trecut prin suferinţe şi agonii asemănătoare, sunt foarte importanţi pentru soţie în acest moment. Rudele şi prietenii îi pot spune cât greşeşte încercând să joace un nou rol; are nevoie de oameni care să o înţeleagă şi să îi ofere suport moral, în căutarea de răspunsuri la problema alcoolismului.
Greşeala crucială făcută de femei care caută ajutor pentru alcoolismul soţilor, este că vor să li se spună ce trebuie să facă să înceteze băutul, fără să înţeleagă că este necesar de timp lung pentru învăţarea unui nou rol în căsnicia alcoolică. Perioade lungi de conferinţe sau întâlniri de grupuri sunt necesare de multe ori, înainte ca o soţie să înceapă să-şi schimbe sentimentele şi să înveţe să joace altfel, într-un mod constructiv. Dacă alţii din piesă nu învaţă noi roluri, soţia va trebuie să vină la grup cam doi trei ani înainte ca sentimentele şi emoţiile să îi permită o schimbare de rol.
Soţia trebuie să caute ajutor pentru ea, de a se recupera din propriile temeri, anxietăţi, resentimente şi alte forţe distructive din căsnicia alcoolică. Pe măsură ce este capabilă să se schimbe, asta poate schimba tiparul consumului de alcool al soţului, şi în multe cazuri aceste schimbări duc spre recuperarea alcoolicului. Puţini soţi pot accepta o schimbare drastică la sotiile lor, fără să facă schimbări în propria viaţă, dar aceste schimbări nu pot avea o garanţie. Multe soţii caută ajutor şi apoi părăsesc programul când problemele din căsnicia alcoolică nu se rezolvă într-un timp scurt.
Pentru a evita un rău făcut copiilor, soţia trebuie să caute ajutor în afara cercului de prieteni şi a familiei. Când joacă rolul de Provocator, copiii sunt puşi între un tatã bolnav şi o mamă bolnavă. Soţia care caută şi găseşte ajutor suficient de repede poate preveni mult din răul care este trecut către copii de către reacţia ei faţă de soţ. Dacă caută şi găseşte ajutor, va proteja copiii în multe feluri, şi poate deschide uşa soţului pentru recuperare. Rata de recuperare creşte semnificativ când soţia caută ajutor pentru ea şi continuă să folosească acest ajutor.

Chestiunea morală
Chestiunea morală este de asemenea foarte importantă. Nimeni nu are dreptul să joace rolul lui Dumnezeu şi să-i ceară alcoolicului să înceteze băutul. Inversul este de asemenea valabil. Alcoolicul poate continua să joace ca un mic zeu, spunând tuturor ce să facă, în timp ce face ce vrea, dacă o castă întreagă continuă să-i joace rolul. Soţia are tot dreptul moral şi responsabilitatea să refuze să acţioneze ca şi cum soţul ei ar fi un zeu, şi trebuie să i se supună dorinţei şi ordinelor acestuia. Ca regulă ea nu are voie să îi spună nimic soţului pentru că acesta nu va asculta. Singurul ei mod efectiv de a-i spune ce vrea, este de a se elibera de încercarea lui de control şi de a-i dicta ce trebuie să facă. Această independenţă poate fi exersată în linişte; nu trebuie exprimată în cuvinte. Aşa cum mesajul către soţie este ceea ce face alcoolicul şi nu ce spune, ea va trebuie să înveţe să-şi trimită mesajul acţionând într-un nou mod.
Două lucruri pot să intervină în succesul unui program pe termen lung. În primul rând, atitudinea soţului faţă de noul rol, poate să varieze de la dezaprobare la ameninţări directe sau violenţă. În al doilea rând, responsabilităţile casnice, în special dacă sunt copii mici, îi face dificil soţiei să se rupă şi să meargă la întâlniri, consiliere sau terapie în timpul zilei. Seara, foarte puţini soţi alcoolici au grijă de copii sau plătesc baby-sitter-i, în timp ce soţia merge la Al-Anon. Nici nu ar trebui să li se acorde încredere legată de această responsabilitate atunci când sunt băuţi.
La un cuplu căsătorit de vârstă medie, în timpul fazei pre-alcoolice a bolii, soţia este prima persoană care i se alătură în Carusel. Mulţi ani mai târziu, Întreţinătorul şi Victima îşi încep rolurile. Dacă recuperarea din alcoolism este iniţiată înainte ca boala să se acutizeze, atunci soţia este cea care trebuie să iniţieze programul de recuperare. Cele mai multe persoane din ziua de astăzi, de multe ori chiar profesionişti, nu sunt dispuşi să accepte alcoolismul ca pe o boală, înainte ca acesta să ajungă la stadiile adictive de alcoolism cronic. Astfel, soţia se va găsi într-o situaţie de pionierat în căutarea de ajutor. Dacă preotul condamnă beţia, îi va fi ruşine să meargă la el. Dacă doctorul eşuează în recunoaşterea existenţei alcoolismului în fazele timpurii, ajutorul medical şi consilierea îi sunt retezate din start. Dacă condiţiile devin de nesuportat şi ea consultă un avocat, îi va vorbi în termeni de separare sau divorţ ca singurul serviciu pe care i-l poate oferi. Aceasta îi creşte sentimentul de eşec ca soţie sau o îngrozeşte gândul la anxietatea şi durerea pe care ar avea-o dacă ar face această acţiune. Astfel, cele mai multe dintre soţii rămân în Caruselul Negării sau se întorc repede după ce au încercat să îl oprească sau să iasă din el.
Până când nu vor fi schimbări drastice în atitudinile sociale şi culturale faţă de consumul de alcool şi alcoolism, membrii familiei care vor să iniţieze un program de recuperare din alcoolism trebuie să înţeleagă că acesta poate fi un proces lung şi dificil. Cu toate astea, dacă soţia sau un alt membru din familie vrea să intre într-un program săptămânal de educaţie, terapie, Al-Anon sau consiliere şi lucrează programul timp de o perioadă de şase luni, schimbările, de obicei, apar nu numai în viaţa ei, ci, de multe ori, şi în viaţa şi acţiunile alcoolicului. O soţie poate să facă o astfel de schimbare numai dacă crede că este o alegere bună şi morală. Astfel, trebuie să înţeleagă latura alcoolismului. Trebuie, de asemenea, să aibă curajul să reziste opoziţiei soţului faţă de programul ei de recuperare. Nu ne putem aştepta ca o soţie să facă ceva ce este mult peste capacitatea ei emoţională sau financiară. Cu toate astea, rămânând într-un program pentru ea însăşi, îi va fi cu putinţă să rezolve probleme care la început i se păreau prea dificile.
Nu există o cale uşoară de a opri Caruselul Negării sau poate fi chiar mai dureros să-l opreşti decât să îl menţii. Este imposibil să dăm reguli definite care să se aplice tuturor membrilor piesei. Fiecare caz este diferit, dar cadrul piesei rămâne cam la fel. Un membru al familiei poate să vadă Caruselul Negării alcoolicului, dar de multe ori eşuează să vadă că ea / el este unul / una dintre cei care ajută la mersul acestuia. Partea cea mai dificilă în oprirea ciclului care se repetă, este teama că alcoolicul nu o va scoate la capăt fără un astfel de ajutor. Ceea ce ea consideră ajutor, fără să ştie, este tocmai acel lucru care îi permite alcoolicului să continue băutul ca şi un tratament miraculos pentru toate problemele lui.

Iniţierea recuperării
Dacă un prieten este chemat pentru ajutor, aceasta ar trebui folosită ca o oportunitate de a-l ghida pe alcoolic şi familia lui într-un program planificat de recuperare.
Un profesionist care are alcoolici sau familiile lor ca şi clienţi sau pacienţi ar trebui să înveţe cum să facă faţă alcoolismului prin literatura disponibilă, seminarii intensive prezentate de specialişti.
Dacă o soţie crede că soţul ei are o problemă cu băutul sau bea prea mult sau prea des, ar trebui să caute ajutor şi consiliere imediat, evaluându-şi situaţia pentru a afla programul care i se potriveşte cel mai bine. Indiferent de tipul de ajutor ales, ea nu ar trebui să se oprească după câteva întâlniri sau conferinţe pentru că schimbările nu apar peste noapte. Participarea regulată trebuie continuată, multe soţii învăţând că e nevoie de mult timp pentru a-şi asigura un beneficiu real din astfel de programe. În societatea noastră, soţia are o singură alegere – să caute ajutor pentru ea sau să permită bolii alcoolismului să o distrugă pe ea, pe alţi membri ai familiei şi, poate, chiar căsnicia.

Ajutor prin Al-Anon
Al-Anon este cel mai răspândit grup pentru familie, aşa cum este AA-ul pentru alcoolic. În România grupurile sunt la început şi pot fi găsite în doar câteva oraşe din ţară. Există şi câteva programe de informare şi tratament unde se poate găsi consiliere şi tratament pentru familie.
Să repetăm, soţia poate găsi sursa de ajutor pentru ea însăşi. Aceasta este singura cale de a rupe Caruselul Negării. Odată ce a găsit ajutor, trebuie să continue să îl folosească, indiferent de ce ajutor îi e disponibil, să îşi dezvolte propriul program de recuperare, preferabil într-un grup. Începerea unui program de recuperare poate să cauzeze multe suferinţe, conflict şi confuzie, dar pe termen lung, acesta este cel mai puţin dureros decât a-l ajuta pe alcoolic să continue băutul prin rămânerea ca membru în casta care îl sprijină pe alcoolic, a piesei ce menţine Caruselul Negării.

Puncte de reper pentru familie
1.Participarea la Al-Anon în mod regulat, pe lângă serviciile profesioniste. Dacă Al-Anon nu este disponibil, participaţi la şedinţele deschise ale Alcoolicilor Anonimi.
2.Sugeraţi Alateen pentru membrii mai tineri ai familiei şi Al-Anon pentru membrii adulţi.
3.Procuraţi-vă literatură despre alcoolism pentru studiul personal.
4.Căutaţi servicii profesioniste pentru alcoolism în comunitatea dvs. Folosiţi orice este disponibil pentru familie şi interesaţi-vă ce este disponibil pentru alcoolic.
5.Amintiţi-vă că - fie membrii familiei pot începe procesul de recuperare – fie ajută la menţinerea bolii. Se poate face ceva pentru recuperare, preluând roluri mai constructive în drama alcoolismului.

Rugăcinea pentru Seninătate
Doamne, dă-mi Seninătatea,
Să accept ceea ce nu pot schimba,
Curaj, să schimb ceea ce pot
Şi Ĩnţelepciune să le deosebesc.

Grupul “Speranţa” Al-Anon disponibil în Cluj-Napoca:
Vineri 18-19 (la Policlinica „Sf. Pantelimon”, Mănăştur, Str. Ion Meşter, nr. 10,
tel. 0264/421-038; 0264-456-640 E-mail: al-anon.speranta@personal.ro