Ce-ar fi ca azi să fie
Cuvânt de început?
Ce-ar fi ca azi, Cuvântul
Să fie altfel decât l-ai cunoscut?

Ce-ar fi, dacă-ai alege
Să vezi ce n-ai văzut?
Ce-ar fi dacă-ai cunoaște
Cuvântul, altfel față de cum tu l-ai știut?

Ce-ar fi, daca de astazi,
Eu Sunt Cuvantul tau?
In ce m-ai pune , oare,
In bine sau in rau?

Ce-ar fi dacă-ntr-o clipă,
Eu m-aș preface-n zar?
M-ai pierde-n vise moarte
Sau ai lua zarul și l-ai pune-n
Buzunar?

Ce-ar fi, de sărbătoare
Ți-ai face din Cuvânt?
Ce-ar fi, dac-ai ști bine
Să folosești al Meu Cuvânt?

Ce-ar fi, dacă-ntr-o doară,
Cuvântul din Cuvânt l-ai întâlni,
Și ai putea să faci și seară
Și dimineață? ...Oare cum tu te-ai gândi?

Ce-ar fi dacă pe tine,
Aș sprijini un Univers?
Oare ai ști tu bine
Să Îmi rostești Cuvântul,
Ca Eu să-l împlinesc?

Răspunde la-ntrebarea
„Ce-ar fi?” și-ai să găsești
Înțelepciunea minții... că-s Eu cel ce zidesc
Și întrupez Cuvântul...
Ca prin Cuvânt rostit,
Să dau Viață Zidirii din Om,
Nu omului ce Morții e sortit!

Acum, câtă zidirea
Ce-n tine va-ntrupa
Viața, prin Cuvântul rostit
De chiar inima ta!

Asta-i Înțelepciunea
Ce om, n-a întâlnit...
Că nu Cuvântu-n tine
De om, ce s-a rostit,
Să prindă Viața Vieții
Și-n Om a se-ntrupa!
Aceasta-i Moartea, sigur,
Dar, Adevăru-l va afla,
Doar cel ce știe taina
Cuvânt a-Mi dărui,
Să-i împletesc Eu Viața Ca dar, și a-l rosti

Cu graiul viu al minții
Ce-n inimă-a scăldat
Plăcerea vieții sale...
Și-n Moarte-a aruncat,
Curajul și tăria de-a fi stăpânitor
Peste Cuvântul minții,
Și-a renunțat la tot!

La viața-nșelătoare ce Moarte
Arunca
Peste Cuvântul minții,
Și-a luat la schimb,
Inima sa!
Îmbrățișând Iubirea,
Ce Viața-a întruptat
Chiar în vârtejul Morții,
Și nou Cuvânt de Viață Vie-a ridicat,
Peste Ogorul Minții,
Viața-a dărui,
Sădind în Apa Vieții
Semințe... din
Cuvântul cel Veșnic...
Mii și mii....
Schimbând plăcerea vieții
Pe Moarte...
Un Cuvânt...
Am dăruit eu ție!!!
Cuvântul Meu cel Viu,
Întru al tău Cuvânt!!!!!!