Preascumpă Măicuță!

Eu am învățat pe propria-mi piele că cel mai mare maestru spiritual este suferința...

Am văzut că noi, oamenii, suntem capabili să provocăm suferința din orice, pentru că ne dorim mereu câte ceva... uitând, că, atât timp cât trăim în acest trup limitat, nu ne este permis să ne dorim ceva veșnic, cum ar fi fericirea veșnică, bogăție veșnică, slavă veșnică, etc... Este imposibil!!!

În schimb, Viața veșnică pe care ne-o promite Dumnezeu poate fi posibilă, dar numai după ce scăpăm de acest trup fizic. Până atunci, în tot și în toate va exista o limită impusă de Dumnezeu. Neacceptarea limitărilor impuse de Dumnezeu în viața mea înseamnă neacceptarea faptului că sunt o persoană limitată și, dorind mai mult (încălcând limitele), voiesc să fiu ca Dumnezeu, refuzând astfel relația mea de dependență față de El!

Existența mea depinde de ceea ce îmi dă Dumnezeu. Când vreau mai mult, înseamnă că nu sunt mulțumită de cât am primit și călcând poruncile ripostez și Îl atac pe Dumnezeu, încercând să-mi produc eu singură mai mult decât am primit. Acesta se numeste furt, tâlhărie, înșelare, fraudă! Iar dacă fac mai mult decât mi se cere, acesta se numește abuz.

Capitularea înseamnă că nu mai opun niciun fel de rezistență la ceea ce-mi oferă Dumnezeu, ci accept cu bucurie tot. Un exemplu bun ne este Cain, care a devenit ucigaș pentru simplul fapt că avea alte așteptări decât cele pe care i le-a hărăzit Dumnezeu!

Când avem așteptări de la oameni sau de la Dumnezeu, înseamnă că voim să ne asigurăm de binele nostru. Dacă am impresia că lucrurile materiale mă vor satisface vreodată, nu fac altceva decât să-mi vărs lacrimile în mare, unde categoric se vor pierde și vor deveni ca inexistente...

Trupul uman fiind finit, este mulțtumit de lucrurile finite. Sufletul, fiind veșnic, se va mulțumi doar cu veșnicia, care este Dumnezeu.

Astfel, trupului trebuie să-i dăm doar minimul de lucruri finite, pentru că dându-i tot mai mult din acestea îi provocăm pagubă, pentru că nu poate duce și devine nefuncționabil.

Acel gol, acea dorință de mult și mai mult este dorința sufletului care nu vrea nimic altceva decât pe Dumnezeu.

Toate evenimentele din viața noastră sunt doar porunci de la Dumnezeu, pe care prin smerenie noi trebuie să le așteptăm, să le acceptăm și să executăm acele mișcări pe care acel eveniment le cere prin felul în care se manifestă.

Marea înșelare se întâmplă atunci când, înainte de a accepta, încerc să înțeleg cu propria-mi minte întâi despre ce este vorba. Așadar, cu mintea mea limitată încerc să înțeleg mintea nelimitată a lui Dumnezeu? Acesta se numește eșec!

Taina constă în executarea a tot ce cere acel eveniment chiar dacă te doare, chiar dacă nu-ți place, chiar dacă ți se pare că e absurd! Când accepți ceea ce ți se întâmplă fără să ripostezi în vreun fel, te aliniezi cu voia lui Dumnezeu, iar rezolvarea reală va veni din acea aliniere. Prin ripostă perpetuăm doar și agravăm situația.

Vă las acum cu Domnul pentru mângâierea pe care mi-o dă văzând că vă poartă de grijă...

Vă îmbrățișez cu dor,
Kati