Ce simți tu, ce dorești tu, este dorul cel mai adevărat al inimii noastre. E un dor care nu poate fi ostoit de nimic altceva. E adevărat că mulți oameni fug de simțirea acestui dor folosind surogate, dar totul se prăbușește pentru că suntem făcuți să fim cu El, în El, în bucuria Lui pe care nimeni nu o poate lua de la noi. Ce-i de făcut? Tot El ne învață. Adică, El este chiar calea și El ne învață în Sfânta Lui Biserică prin Sfintele Taine și prin sfinții săi, cum să înaintăm pe cale. La început, noi Îl căutăm în sus, dar El e cuibărit jos, în adâncul inimii noastre, în adâncul inimii semenilor noștri. Înțelegi tu, Alexandra? Dumnezeu s-a unit cu trupul meu, a intrat în trupul meu și al tău, dacă ești botezată și te-ai împărtășit. Așa că, pentru a-L simți, am nevoie să intru și eu acolo, să fiu prezentă în mine, în acest adânc al meu. Și nu pot face asta decât asumându-mă pe mine și oferindu-mă Lui, prin lucrarea poruncilor și vindecarea patimilor care mă chinuie, oricât aș fi de „cuminte”.

Dacă nu-ți mai „găsești locul” aici pe pământ, este un semn că n-ai aflat încă unde Îl poți găsi. El a venit pe pământ, S-a întrupat ca să mă întâlnească și să fie cu mine, cel din pământ și de pe pământ.

Eu nădăjduiesc că aceste cuvinte ale mele au sens pentru tine și te vor ajuta să pui început bun. Spovedania deasă, împărtășania deasă, lucrarea poruncilor, chemarea Numelui Sfânt, te vor ajuta degrabă să-I simți prezența.

Apoi, eu cred, Copila mea, că e momentul în care „să privești toate persoanele dragi” din viața ta, în mod diferit, să le privești conștientizând că sunt Chipul Lui, că Îl au pe Domnul înăuntru, că „tot ce le facem lor, Lui Îi facem”.

​Și încearcă să înțelegi că suntem singuri, ne simțim singuri și rămânem singuri, dacă nu-L vedem pe Domnul în semenii noștri.
​
Deocamdată mă opresc aici, cu rugăciune și nădejde pentru tine,
Maica Siluana