Sărut mâna, măicuță!
Cum să îmi stăpânesc gândurile? Să nu mă mai gândesc la ceea ce a fost, ci să trăiesc prezentul? Ma rog la Dumnezeu să mă ajute, mă simt singură parcă nu am chef de nimic. De când m-am despărțit de băiatul pe care l-am iubit și încă îl mai iubesc, nu pot, trăiesc numai din vise, imaginându-mi cât de fericită aș fi fost cu el. Dar nu a fost să fie să mai fim împreună, ne-am separat și nu pot să-l uit, e ceva imposibil... mă doare când știu că are o altă relație, mă doare să știu că el iubește din nou și parcă eu nu pot.
Rugați-vă și pentru mine, măcar Dumnezeu să mă înțeleagă, că eu nu o mai pot face.
Em.
Draga mea Em,
Înțeleg. Îți înțeleg durerea și chinul. Și, dacă eu te înțeleg, cum să nu te înțeleagă Domnul, Care Și-a dat viața și ne dă Viața Lui ca să ieșim din chinurile acestei vieți pătimașe.
Eu mă voi ruga pentru tine.
Acum, Îl rog pe Domnul să-ți dea un moment de luciditate ca să auzi ce-ți voi spune:
Cea care mi-a scris, cea care se chinuie, nu ești tu, tu întreagă, ci un „eu” al tău, un eu al dorinței tale de a fi cu cel care nu mai este cu tine. E demonstrat științific faptul că fiecare dorință a omului își construiește în mintea acestuia un eu al său, o „formațiune” psihică prin care se luptă să nu moară. Cred că știi că dorințele noastre mor imediat după ce se împlinesc. Așa e sănătos, pentru că dorințele sănătoase sunt energii care ne ajută să ne împlinim nevoile necesare vieții. Când însă o dorință nu e năsută dintr-o nevoie legitimă, ci dintr-o patimă, ea nu vrea să moară și va îndemna mintea să facă tot ce știe ca să nu se împlinească. Nu contează că asta aduce suferință și chiar dezastru în viața omului. Dacă acesta renunță la sinele său autentic și se identifică cu „eul dorinței” el va alege ca mai degrabă să moară decât să se lepede de acea dorință. Dacă te vei uita atentă în jurul tău, vei vedea multe cazuri de acest fel.
Așa că, te rog, strigă la Domnul să te elibereze. Cere-I să „scoată din temniță sufletul tău” și-ți vei regăsi sensul și bucuria de a fi „o făptură așa de minunată”, cum spune tot Psalmistul!
Fă un „inventar” al bunurilor vieții tale și mulțumește Domnului pentru ele. Fă și un inventar cu relele care au năvălit în viața ta de când ești roaba acestei dorințe irealizabile. Îndură-te de tine și trezește-te.
Am nădejde că mă auzi și că vei birui fără să ajungi, Doamne ferește, la vreo boală grea sau altă nenorocire care să te readucă la realitate.
Cum să înfrunți durerea? Primind-o fără gânduri și oferind-o Domnului ca să te mângâie cu dragostea și mila Lui. Cine face așa va cunoaște pe viu că Domnul nu ne părăsește niciodată și nu ne dezamăgește. Așa ajungem să iubim durerile, pentru că ele sunt dureri de naștere la o viață din ce în ce mai bogată și mai plină de sens și de prezența Domnului.
Cu drag mult și încredere și rugăciune,
Maica Siluana