N-o cunoșteam, dar cred c-o iubeam. Pentru că mulți dintre prietenii mei o cunoșteau și o iubeau. Și-atunci când vorbeau despre Maica Rafaela, se transformau! Rosteau fiecare cuvânt cu entuziasm, se luminau, ieșeau din orice moleșeală, oboseală ori durere. Maica le era prietenă bună, soră, mamă, exemplu de om, de credincioșie, de optimism, de putere de muncă și de luptă, de inteligență și de modestie, de răbdare și de veselie.
Îmi spuneam că voi avea timp s-o cunosc. Să particip la cursurile pe care le organiza, să merg în tabere, să lucrez cu mine și la mine. Din păcate, Timpul a decis altceva. Și mi-a amintit cât de important e să trăiesc aici și acum. Mireasa lui Hristos și-a întâlnit Mirele. Prea devreme, din punct de vedere lumesc. Însă… la momentul cel mai potrivit. Atunci când trebuia.
Unii mor bătrâni și prea puțin lasă în urmă… Maica Rafaela, o tânără minunată, a lăsat o comoară în sufletul și în amintirile fiecărui om pe care l-a cunoscut – dar și în oameni de’al de mine… care m-am împrietenit cu ea după ce-am ajuns s-o pomenesc.
De anul trecut, de când a plecat la Domnul, am făcut de multe ori curățenie pe desktop, dar imaginea asta, din postare, am păstrat-o la vedere. Și-o mai am și acum. Of, de câte ori nu m-am simțit în pragul deznădejdii, în ultimul an! Și de câte ori nu m-a ridicat maica! Și de câte ori nu mi-a amintit de Domnul! Și de câte ori nu m-a întărit în luptele mele! Ce până acum un an nu eram în stare să fac – să mă cunosc mai bine și să lucrez la mine și la sufletul meu – am început să fac acum. Și trăiesc acum. Și mă bucur acum. Și plâng acum.
Cu acum, cu aici, cu nădejde, cu luat mereu de la capăt, cu prietenii strânse în Cer, cu Dumnezeu în suflet, în minte, pe buze și în fiecare pas, am învățat că suferința și încercările devin mântuitoare. Nimic nu mai pare în zadar. Nimic nu mai e prea greu ori imposibil de purtat pe umeri. Necazul e binecuvântare. Și viața-i mai veselă, mai frumoasă, mai limpede – mai altfel.
S-au schimbat multe într-un an. Și multe se vor mai schimba în continuare. Pentru toți cei pe care i-a știut și chiar pentru cei care, mai din umbră, am aflat-o, Maica Rafaela va rămâne un reper. Îmi pare rău că n-am cunoscut-o mai bine în timpul vieții, dar dau slavă lui Dumnezeu c-am putut s-o descopăr și când, teoretic, ar fi putut fi prea târziu. Însă pe-acolo, pe Sus, lucrurile stau altfel. Nimic nu-i cu neputință, nimic nu-i prea târziu.
Maica e fericită. Și noi avem motive de fericire. Și infinite motive de veșnică pomenire!
Anda