Sărut mâna!
Aș dori să vă mulțumesc pentru răspunsul pe care mi l-ați oferit prima dată când v-am trimis o întrebare, acum câteva luni, și să vă mai intreb ceva.
Am un mare necaz, adică cel mai mare necaz al meu. Anunt chiar EU. Sufăr de o boală grea: Mândria. Și nu știu cum să scap de ea, pentru că mă torturează. Totul a început în momentul în care m-am gândit că nu mi-ar conveni deloc să știu că posibilul meu viitor iubit ar fi avut în trecut relații intime cu alte fete și poate m-aș scârbi de el. Apoi m-am gândit că asta sigur e o mândrie oribilă, pentru că nu ar trebui să am tupeul de a mă scârbi de cineva, eu păcătoasă fiind și mai ales pentru că nici măcar Dumnezeu, Care este singurul sfânt, nu se scârbește de noi. Iar acum mă termină teama (de fapt, spaima, pentru că este o teamă intensă care mă face să urlu și să mă zvârcolesc) că Dumnezeu o să mă lase să cad în cine știe ce păcate groaznice și știu că aș fi în stare de orice, mai ales dacă îi judeci pe ceilalți și te crezi mai bun decât ei. Eu nu am motive suficient de întemeiate ca să-i judec pe ceilalți, deși chiar de aș avea, n-ar trebui să fac asta, pentru că și eu pot cădea rău de tot.
Am ajuns să mă urăsc pe mine însămi, să-mi vărs toata furia asupra mea, îmi vine să mă bat la propriu, dar tot n-ar fi suficient. Nici măcar nu știu de ce mă tem așa de rău de căderi (mai ales de desfrânare), am și eu mintea pătată de multe, dar parcă nu se cicatrizează rănile deloc, parcă ele cresc. Acum au venit ispite cu o violență mai mare ca înainte și tot ce simt este o ură groaznică față de mine și o teamă că o să dau drumul fiarei din mine într-o zi și o să mor de durere. Mă tem îngrozitor de păcatele sexuale, mai ales că știu că aș fi în stare de multe, dar mă ține Dumnezeu bine în mâna Lui, că altfel nu știu ce s-ar alege de mine. Nici măcar nu știu de ce nu vreau să păcătuiesc, nu știu dacă din teama de a nu-mi pierde mântuirea. Sau poate că mi-ar fi rușine să le spun părinților mei ce am făcut sau poate pentru că mi-ar fi rănit orgoliul.
Tot ce simt este că nu vreau sub nicio formă să păcătuiesc. Și m-am rugat lui Dumnezeu să nu mă lase din mâna Lui nicio secundă, că dacă mă va lăsa, în secunda aceea voi fi la pământ. Dar mă tem că orice aș face, El tot mă va lăsa să cad în mocirla păcatelor ca să mă învăț minte să nu mai judec niciodată. Și încep să plâng cu disperare și cu o durere care ma sfășie și nu știu ce să mă mai fac. Sunt disperată. Mă tem că poate nu vreau să mă smeresc, dar și dacă nu vreau tot trebuie, pentru că altfel voi fi pusă în situația de a cerși într-o zi iubire și iertare de la cineva și n-o voi primi pentru că n-am fost dispusă eu să ofer.
Sora mea s-a săturat să mă vadă toată ziua tristă și bosumflată – și pe bună dreptate.
Ce să fac? Ce să mă fac cu mine? De ce am inima de piatră? Îmi place mult cum vorbiți de Dumnezeu și de aceea m-am gândit că mai mult ca sigur veți ști să îmi oferiți un sfat sau să mă ajutați să înțeleg unde greșesc, că sigur greșesc undeva. Aștept cu nerăbdare răspunsul dvs.
Vă mulțumesc mult! Și iertați-mă că vă împovărez cu „experiențele” mele de viață. Doamne-ajută! :(
Draga mea Copilă,
Ca să te vindeci de mândrie, începe următorul tratament:
1. Mulțumește pentru toate calitățile tale lui Dumnezeu, că nu tu ai făcut rost de ele. Fă listă cu ele și mulțumește din toată inima.
2. Mulțumește părinților tăi și celor din jur pentru tot binele pe care ți-l fac, oricât de mic ar fi.
3. Să deosebești mândria rea de mândria bună. Mândria rea înseamnă să-ți atribui ție meritele pentru ce faci bun și să-i disprețuiești pe cei care nu fac bine ca tine. Mândria bună se referă la actul bun în sine pe care îl apreciezi ca bun, te bucuri că faci fapta respectivă și imediat mulțumești lui Dumnezeu, adică devii conștientă că fără darul lui Tainic nu ai fi putut să faci acele lucruri.
Consider că face parte din mândria cea bună gândul că nu ți-ar conveni deloc să știi că viitorul tău iubit ar fi avut relații intime cu alte fete. Mulțumește lui Dumnezeu pentru această scârbă bună și folositoare. Scârba e foarte necesară pentru a ne apăra de ceea ce nu e bun. Important este să nu-ți fie scârbă de oameni, ci de faptele rele, de păcate. Dumnezeu ne iubește pe noi, nu păcatele noastre și nouă ne cere să urâm păcatul și să-l iubim pe păcătos.
Învățând să urăști păcatul, nu te vei mai teme de el. Într-un fel înțeleg că ți-e teamă la vârsta ta de căderi în cine știe ce păcate „groaznice”. Bănuiesc că ești încă adolescentă și că sexualitatea ta încearcă să-și împlinească impulsurile firești și că e în același timp chinuită de presiunea nefirească a desfrâului, care debordează în lumea în care trăim astăzi. Aici ai dreptate, faptul că îi judeci pe ceilalți îți șubrezește puterea de a-ți păstra mai departe integritatea și puritatea pe care văd că sufletul tău le iubește. Cum să faci să nu-i judeci ? Repet, mulțumind lui Dumnezeu că nu te-ai născut și nu ai crescut în condiții în care ai fi fost aruncată fără menajamente în băltoaca desfrâului la modă astăzi. Și, să nu-i judeci pe ceilalți care au pățit asta, au crescut într-o lume care trăia în această mocirlă și mocirla i-a înghițit fără să-i întrebe ceva, ba chiar sugerându-le că asta-i viața. Înțelegând acest lucru, vei descoperi că în fiecare om, oricât ar fi de decăzut, există în adâncul lui dragostea de puritate, de nevinovăție, de frumos, dorul de viață frumoasă. Atunci vei simți compasiune pentru ei și nu-i vei disprețui.
Referitor la ura și furia pe care le simți față de tine însăți, e important să înțelegi că e ura copilului nevinovat din tine față de aspectele înfricoșătoare ale vieții de adult. Da, copila mea, în tine acum fiara impulsurilor firii căzute își cere drepturile. Acum e vârsta în care voi auziți urletul acestei fiare și mulți dintre voi credeți că nu-i nimic de făcut, decât să ne aruncăm în gura ei și să murim de durere. Dar tu ai nevoie acum să știi și să crezi că această fiară e cu totul neputincioasă în fața puterii lui Dumnezeu pe care o primim prin Sfintele Taine și prin rugăciune. Așa că acceptă că ești om, acceptă că ai sexualitate, acceptă că aceasta este de necontrolat și de nesupus fără ajutorul lui Dumnezeu, acceptă că ești vulnerabilă și cheamă-L pe Dumnezeu în această vulnerabilitate. Tu ești regina tuturor energiilor tale, nu sexualitatea e regina, ci tu ești regina și stăpâna ei. Ea e o slugă care, îmblânzită și înduhovnicită, îți va face viața frumoasă și plăcută. Dar dacă alegi să te temi de ea sau să-i faci nazurile, o să ia puterea și vei deveni tu o slugă fricoasă și neputincioasă a ei.
Nu te teme, Dumnezeu nu te va lăsa să cazi în mocirla păcatelor dacă te lipești de El cu rugăciune și încredere și dacă Îl primești cât mai des în clocotul trupușorului tău, care trece prin această bătălie de neevitat. Nimeni nu poate scăpa de această înfruntare, decât dacă moare când e copil mic. Rolul nostru, copila mea, este să transformăm această fiară și toate fiarele din adâncul întunecat al sufletului nostru, în slujitori supuși, creativi, loiali.
Ai încredere, vei birui pentru că Cel în Care crezi a biruit lumea și biruința Lui este în tine!
Acum, te rog să te duci în fața unei oglinzi și să te arăți ei tristă și bosumflată și să-i spui așa bosumflatei: Mulțumesc, m-ai slujit foarte bine! Cu mutra asta am respins multe păcate! Acum vreau să mă despart de tine pentru că aleg să nu mai judec pe nimeni, ci să compătimesc, iar dacă nu pot, să-L rog pe Dumnezeu să mă ajute. Îi zici Pa-pa! și te muți în fața unei icoane a Maicii Donului: Maica Domnului și Preasfântă Fecioară, învață-mă să surâd ca tine, învață-mă să-mi port cu curaj frumusețea și darurile, învață-mă să te iubesc, să-L iubesc pe Fiul tău și Dumnezeul meu și pe semenii mei și apără-mă de tot păcatul, pe mine și pe toți cei de vârsta mea și pe toți oamenii din lume.
A, Copil drag, am încredere în tine că vei face întocmai tot ce te-am învățat și aștept mai departe să-mi împărtășești experiențele tale de viață!
Cu rugăciune și binecuvântare,
Maica Siluana