Aș vrea să știu de ce este rău pentru un copil să fie adoptat de o pereche homosexuală, având în vedere că în lume mulți copii suferă orfani de multe lipsuri. Mulțumesc.
Eu cred, în numele credinței mele creștin-ortodoxe și conform conștiinței mele, că este distructiv pentru un copil să fie înfiat de un cuplu homosexual. Eu mărturisesc, din trăirea durerilor multor copii care mi s-au adresat, că este o mare traumă pentru un copil să nu aibă familie alcătuită din mamă și tată și să nu fie îngrijit și educat de ei cu dragoste și cu responsabilitate. O traumă cu multiple și cumplite consecințe.
După cum vezi, eu mărturisesc că un copil este traumatizat de lipsa oricărei condiții din cele pe care le-am enumerat mai sus: familie după legea lui Dumnezeu, Care ne-a adus la existență cu un anume scop, mamă, tată, îngrijire, educație, dragoste, responsabilitate.
Or, om drag, un cuplu homosexual ar putea oferi doar îngrijire, educație și dragoste. Și dacă îngrijirea pare să nu ridice probleme și poate fi folosită ca argument favorabil unei astfel de înfieri, ce vom zice despre educație și dragoste? Ce fel de educație? În numele căror valori? Sunt ele, aceste valori, expresii ale „chipului lui Dumnezeu” din om și ajutor pentru atingerea scopului pentru care ne-a creat Dumnezeu? Ce fel de dragoste de vreme ce dragostea celor care-l cresc pe copil este ne-firească? Nu va ajunge copilul să creadă că „firesc” este ce consideră el ca individ, ca și cei care îl cresc? Este acesta firescul? Pentru mine, nu. Și acest NU nu e al meu, ci al lui Dumnezeu. Dar pentru cel care se declară homosexual, da! Și acest DA e al lui, e o credință subiectivă întemeiată pe o traumă sau o alegere existențială. El crede ce simte și nu ce spune Dumnezeu. Și nu știe că ce simte i-a fost impus prin abateri de la Dumnezeu.
Dar, revenind la condițiile pe care le numeam mai sus, celelalte – familie, mamă, tată, responsabilitate – nu doar nu vor putea fi oferite, ci vor fi transformate în traume și mai mari cu urmări în viața veșnică.
Desigur, „o pereche” (M-a durut mult acest cuvânt!) de homosexuali poate să nu creadă în Dumnezeu, în viața veșnică, în îndumnezeirea omului. Fiecare e liber să creadă sau nu. (Oare, chiar este liber?) Dar copilul înfiat și crescut de o asemenea „pereche” va mai fi liber? Își va regăsi ușor libertatea? Din punctul meu de vedere NU! Va fi mutilat și greu va mai intra în adâncul acela ascuns al omului în care Îl putem auzi pe Dumnezeu. Va intra greu pentru că, fiind „bine îngrijit”, va fi robit de miile de dependențe de confortul și plăcerile lumii acesteia. Va intra greu și pentru că își va mobiliza întreaga inteligență și creativitate ca să-și apere drepturile, dreptatea, valorile. Se va îndepărta prin educație de poruncile dumnezeiești pe care le va „citi” și răstălmăci prin „tiparele”, sinapsele construite de cei ce l-au crescut și îngrijit.
Desigur, mi se vor aduce argumente de genul celor pe care le-ai adus tu în întrebare: „mulți copii suferă orfani de multe lipsuri”. Dar, oare, acesta este motivul real al unei asemenea dorințe? Nu pot fi ajutați copiii orfani și altfel?
Eu cred, om drag, că această dorință nu izvorăște din mila pentru copiii orfani, ci din inima omului care se dorește normal. Și înțeleg cât de grea este lupta cuiva care ar dori să fie toate normale în afară de un singur aspect în care alege să fie, sau se descoperă „anormal” și dorește să-l lase așa. E aici vechea dorință a omului de a fi dumnezeu fără Dumnezeu! De a-L „adapta” pe Dumnezeu la om!
N-aș vrea ca răspunsul meu să fie luat drept o condamnare. După cum vezi, deși nu sunt sigură de „orientarea ta sexuală”, te numesc „om drag” și e un cuvânt cu acoperire în inima mea. Pentru mine, toți oamenii care nu sunt pe Cale, care nu caută sensul veșnic al vieții și nu s-au lăsat găsiți de Dumnezeu, încăpățânându-se să-L caute acolo unde nu este sau negându-I existența, sunt victime ale stăpânitorului acestei lumi, ale logicii acestei lumi. Unii au partea lor de responsabilitate, dar mulți, cei mai mulți, sunt victime nevinovate și tragedia lor e cosmică. Și suferința lor e cumplită, chiar dacă ei se anesteziază cu fel de fel de credințe, plăceri, idealuri, valori etc. Mie, Domnul mi-a dăruit să simt ceva din durerea Lui pentru toți și pentru fiecare dintre cei aflați în chin, în întuneric (dintre care cea dintâi am fost și încă mai sunt eu). Eu știu cât de orb e omul înfășurat în credințe greșite, în negare, în revoltă, în neștiință. Dar știu și cât de milostiv este Domnul și cât de prompt vine în întâmpinarea celui care vrea să se lepede de toate pentru Viața cea adevărată. Știind și trăind asta, inima mea nu mai judecă și iubește cu durere orice neputincios. Dar urăște răul care ne orbește și ne lipsește de bucuria care a venit prin Crucea Domnului, singura pe care nu o poate lua nimeni de la noi.
Așadar, dacă un copil înfiat de „o pereche” de homosexuali e lipsit de șansa de a cunoaște această Bucurie, tragedia lui e mult mai mare decât aceea de a trăi în lipsuri, pentru că poate fi veșnică.
Desigur, noi, noi toți cei care nu trăim în lipsuri, vom da socoteală că nu i-am ajutat pe cei aflați în lipsuri. Și eu, și tu, și acele perechi... Aici mai avem multe, multe de făcut. Dar modul în care îi putem ajuta să fie după rânduiala dumnezeiască.
Cu rugăciune și cu nădejdea de a fi ajuns la inima ta,
Maica Siluana
Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului
Doamne ajută, Cristian!
Iartă-mă dacă răspunsul meu nu te va mulțumi!
Eu cred, în numele credinței mele creștin-ortodoxe și conform conștiinței mele, că este distructiv pentru un copil să fie înfiat de un cuplu homosexual. Eu mărturisesc, din trăirea durerilor multor copii care mi s-au adresat, că este o mare traumă pentru un copil să nu aibă familie alcătuită din mamă și tată și să nu fie îngrijit și educat de ei cu dragoste și cu responsabilitate. O traumă cu multiple și cumplite consecințe.
După cum vezi, eu mărturisesc că un copil este traumatizat de lipsa oricărei condiții din cele pe care le-am enumerat mai sus: familie după legea lui Dumnezeu, Care ne-a adus la existență cu un anume scop, mamă, tată, îngrijire, educație, dragoste, responsabilitate.
Or, om drag, un cuplu homosexual ar putea oferi doar îngrijire, educație și dragoste. Și dacă îngrijirea pare să nu ridice probleme și poate fi folosită ca argument favorabil unei astfel de înfieri, ce vom zice despre educație și dragoste? Ce fel de educație? În numele căror valori? Sunt ele, aceste valori, expresii ale „chipului lui Dumnezeu” din om și ajutor pentru atingerea scopului pentru care ne-a creat Dumnezeu? Ce fel de dragoste de vreme ce dragostea celor care-l cresc pe copil este ne-firească? Nu va ajunge copilul să creadă că „firesc” este ce consideră el ca individ, ca și cei care îl cresc? Este acesta firescul? Pentru mine, nu. Și acest NU nu e al meu, ci al lui Dumnezeu. Dar pentru cel care se declară homosexual, da! Și acest DA e al lui, e o credință subiectivă întemeiată pe o traumă sau o alegere existențială. El crede ce simte și nu ce spune Dumnezeu. Și nu știe că ce simte i-a fost impus prin abateri de la Dumnezeu.
Dar, revenind la condițiile pe care le numeam mai sus, celelalte – familie, mamă, tată, responsabilitate – nu doar nu vor putea fi oferite, ci vor fi transformate în traume și mai mari cu urmări în viața veșnică.
Desigur, „o pereche” (M-a durut mult acest cuvânt!) de homosexuali poate să nu creadă în Dumnezeu, în viața veșnică, în îndumnezeirea omului. Fiecare e liber să creadă sau nu. (Oare, chiar este liber?) Dar copilul înfiat și crescut de o asemenea „pereche” va mai fi liber? Își va regăsi ușor libertatea? Din punctul meu de vedere NU! Va fi mutilat și greu va mai intra în adâncul acela ascuns al omului în care Îl putem auzi pe Dumnezeu. Va intra greu pentru că, fiind „bine îngrijit”, va fi robit de miile de dependențe de confortul și plăcerile lumii acesteia. Va intra greu și pentru că își va mobiliza întreaga inteligență și creativitate ca să-și apere drepturile, dreptatea, valorile. Se va îndepărta prin educație de poruncile dumnezeiești pe care le va „citi” și răstălmăci prin „tiparele”, sinapsele construite de cei ce l-au crescut și îngrijit.
Desigur, mi se vor aduce argumente de genul celor pe care le-ai adus tu în întrebare: „mulți copii suferă orfani de multe lipsuri”. Dar, oare, acesta este motivul real al unei asemenea dorințe? Nu pot fi ajutați copiii orfani și altfel?
Eu cred, om drag, că această dorință nu izvorăște din mila pentru copiii orfani, ci din inima omului care se dorește normal. Și înțeleg cât de grea este lupta cuiva care ar dori să fie toate normale în afară de un singur aspect în care alege să fie, sau se descoperă „anormal” și dorește să-l lase așa. E aici vechea dorință a omului de a fi dumnezeu fără Dumnezeu! De a-L „adapta” pe Dumnezeu la om!
N-aș vrea ca răspunsul meu să fie luat drept o condamnare. După cum vezi, deși nu sunt sigură de „orientarea ta sexuală”, te numesc „om drag” și e un cuvânt cu acoperire în inima mea. Pentru mine, toți oamenii care nu sunt pe Cale, care nu caută sensul veșnic al vieții și nu s-au lăsat găsiți de Dumnezeu, încăpățânându-se să-L caute acolo unde nu este sau negându-I existența, sunt victime ale stăpânitorului acestei lumi, ale logicii acestei lumi. Unii au partea lor de responsabilitate, dar mulți, cei mai mulți, sunt victime nevinovate și tragedia lor e cosmică. Și suferința lor e cumplită, chiar dacă ei se anesteziază cu fel de fel de credințe, plăceri, idealuri, valori etc. Mie, Domnul mi-a dăruit să simt ceva din durerea Lui pentru toți și pentru fiecare dintre cei aflați în chin, în întuneric (dintre care cea dintâi am fost și încă mai sunt eu). Eu știu cât de orb e omul înfășurat în credințe greșite, în negare, în revoltă, în neștiință. Dar știu și cât de milostiv este Domnul și cât de prompt vine în întâmpinarea celui care vrea să se lepede de toate pentru Viața cea adevărată. Știind și trăind asta, inima mea nu mai judecă și iubește cu durere orice neputincios. Dar urăște răul care ne orbește și ne lipsește de bucuria care a venit prin Crucea Domnului, singura pe care nu o poate lua nimeni de la noi.
Așadar, dacă un copil înfiat de „o pereche” de homosexuali e lipsit de șansa de a cunoaște această Bucurie, tragedia lui e mult mai mare decât aceea de a trăi în lipsuri, pentru că poate fi veșnică.
Desigur, noi, noi toți cei care nu trăim în lipsuri, vom da socoteală că nu i-am ajutat pe cei aflați în lipsuri. Și eu, și tu, și acele perechi... Aici mai avem multe, multe de făcut. Dar modul în care îi putem ajuta să fie după rânduiala dumnezeiască.
Cu rugăciune și cu nădejdea de a fi ajuns la inima ta,
Maica Siluana