Draga mea Rafaela, Mă gândesc mereu la tine și-ți tot scriu în mintea mea. În viața mea, tu trăiești în continuare și ești poate mai prezentă ca oricând. Și când mă uit la poza ta, când recitesc schimburile noastre de e-mail-uri, văd tot ce ai lăsat tu în mine. Și-mi vine doar să-ți mulțumesc, fără oprire, să-I mulțumesc Domnului pentru tine în viața mea. Pentru că - fără să-ți dai seama - tu ai fost și rămâi o lecție vie de viață întru Domnul, un exemplu viu din viața la care sunt chemată de fapt. Și nu-mi vine să cred… ce puțin ți-am spus că te prețuiesc, că ești importantă pentru mine, că reprezinți ceva atât de însemnat în viața asta a mea.

Viață care nu o să mai fie niciodată la fel.

Îți mulțumesc că ți-a păsat mereu, oricând, nemăsurat, de mine și de noi. Că ai oferit și ai continuat să oferi chiar și după ce te-ai dus dintre noi (N. mi-a oferit o metanie albă și minunată care a fost a ta, iar C. mi-a dat să citesc un petic de hârtie scris chiar de mânuțele tale, pentru noi toți, deci și pentru mine)… Doamne, ce mult mă surprinde și mă face să mă rușinez dragostea asta a ta pentru mine…

Te rog să mă ierți că nu am venit în ultimele zile să te văd. Motivul „altruist” era că nu voiam să te deranjez, să te obosesc… cel „egoist” era că voiam să te păstrez în inima mea așa cum erai tu, așa cum ai fost la ultima noastră întâlnire de la spital. Am știut atunci, când ne-am îmbrățișat și când m-ai pupat și când ți-am sărutat mâna (niciodată nu mă lăsai să fac asta și atunci m-ai lăsat...), am știut, simțit, că e ultima noastră întâlnire. Și te păstrez așa în inima mea. Veselă, optimistă, caldă, glumind, biruind durerea, bucuroasă.

Iartă-mă că nu ți-am spus mai des ce mult contezi pentru mine, ce recunoscătoare îți sunt… pentru tot. Pentru atenția cu care mă copleșeai (ți-ai amintit mereu de ziua mea, inclusiv acum… din patul durerii…), nici măcar acum, Rafa, nu te-ai pus pe tine întâi…

Îți mulțumesc că m-ai învățat tot ce știi despre a fi psiholog, că m-ai considerat co-terapeut la grupuri, adică... împreună cu tine și m-ai investit cu atâta încredere și responsabilitate - inclusiv la locul meu de muncă, unde m-ai recomandat de-a binelea, îți mulțumesc că m-ai pus să țin grupul, că m-ai încurajat în momente în care eram la pământ, că ai tras de mine uneori, în momente în care eu nu mai trăgeam de mine. Nu te-am considerat niciodată mentorul meu, Rafaela, pentru că în mândria mea consideram că locul era ocupat de Maica noastră (ca să folosesc un cuvânt de-al tău…. „orișicât…” ) dar tu ai fost mentor și soră pentru mine. Ai fost și rămâi undeva foarte sus pentru mine, un model de urmat - ca profesionist inclusiv - deși a fost o vreme când lăuntric invidiam „succesul” tău și invidia mea mă făcea să contest metodele tale care nu lăsau loc de plângere de milă. Dar toate astea pentru că îmi doream să fiu ca tine, să lucrez ca tine... Să nu râzi de mine, am înțeles tot ce era de înțeles, mai greu pentru că-s rezistentă uneori la schimbare, dar am înțeles și am primit..

Și acum știu, Rafaela, că metoda este numai una, dincolo de tot ce e la nivel psihologic e Domnul. E Duhul în care lucrai/lucrezi cu noi, e rugăciunea adâncă și puternică pentru mine, pentru fiecare din noi, atârnarea de Doamne și numai de Doamne. Fără să știi, ai lucrat cu noi până în ultima clipă...

Tot ce mi-ai dăruit tu, tot ce-am trăit lângă tine, în călătorii, la grupuri și nu numai, tot ce-ai citit și m-ai învățat și pe mine, toată încrederea ta - că pot, toate rugăciunile tale - inclusiv când eram în mijlocul furtunii, la propriu, pe vapor și credeam că o să mor, toate rândurile și mesajele tale, gândul tău bun și grija ta de mine, de noi, felul în care îmi spuneai Mirelușa, toate, toate, toate sunt în mine și pentru toate îi mulțumesc Domnului. Și sunt recunoscătoare că atât cât ne-a fost dat să fim alături, mi-ai dăruit atât de mult, că ai lăsat urme atât de adânci în mine, pe care abia acum le văd.

Roagă-te pentru mine, prietena mea dragă, de acolo de unde ești și ajută-mă și de acum încolo. Ajută-mă să nu mă (mai) pierd, ajută-mă să învăț ce am de învățat de fapt, să nu mă mai dau mare, să nu mă mai tem, să mă încred în El și numai în El, Hristosul nostru, să-L caut numai pe El în tot ce fac și în tot ce sunt, să nu fug de simțire, să binecuvântez și să-L chem pe Domnul în simțirea mea, să nu cred gânduri, să fiu harnică - așa cum ai fost tu, să nu trăiesc nimic fără El. Să cultiv tot ce ați sădit în mine, Tu și Maica noastră.

Doamne, pentru rugăciunile tuturor Sfinților și ale Maicii Tale, odihnește-o în pace pe roaba ta Rafaela monahia. Primește lacrimile mele de dor și durere și recunoștință și fă-le Tu rugăciune pentru ea. Și pentru rugăciunile tuturor oamenilor pe care i-a ajutat Maica Rafaela și pentru rugăciunile ei neîncetate pentru noi, pentru jertfa ei și gândul ei la noi, până în ultima clipă, ajută-ne să ieșim biruitori… Amin.

Mirelușa.