Constantin Străchinaru
Ce blestem îl pune la plată,
de umbla cu brațele-ntinse-ntr-o doară
prin densa cenușă a zilei de vară
și câtă lumina prin care înoată?
Cu ochii lui morți, cu ochii lui vii
s-a lovit de un stâlp ca de-o piatră;
un câine, alături, tresare și altră
c-un fel de plâns de copii.
În noaptea durerilor mute,
el cheamă și mângâie câinele;
mâinile lui sunt calde ca pâinile
și câinele și soarele dau să-l sărute.
Cu brațele-ntinse în aer se duce
spre-un loc norocos, an de an,
rostind rugăciuni, făcând câte-o cruce,
și lumea, în treacăt, îi dă câte-un ban.
Potrivnică-i legea nefirii,
pe-alocurea viața un zar e,
făcut din excepții amare
ca-n grelele bezne din noaptea privirii!