Iulia
Eu cred
că pentru a se lumina de ziuă
îngerii
trebuie să se mai şi ascundă.
Pe după chipuri, pe după clopotniţe.
Eu cred
că pentru a se lumina de tandreţe,
zambilele
trebuie să mai şi încolţească.
În oameni, în ghivece.
Eu cred
că pentru a se lumina de Dumnezeu,
oamenii
trebuie să mai şi cadă.
De îngeri neascunşi, de dor.