M-am văzut în fața unui munte de împotrivire și neputință. Și m-am mirat mult și am început să mă rog și mai mult, dar punând pe deasupra rugăciunea nu pe dinăuntru. Adică nu rugăciunea în ceea ce sunt, ci rugăciunea în ce vreau eu să fiu, fără să iau aminte la marea mea împotrivire deși durerea sufletului și a trupului striga către mine.
N-am făcut din simțirea mea „carnea rugăciunii”, ci foloseam rugăciunea ca să îndepărtez spuma ridicată din carnea care fierbea de durere.
Și asta numai și numai din mândria împotrivirii! Am ales mai degrabă durerea împotrivirii decât durerea smeririi crezând că se poate și așa!
Mulțumesc Doamne pentru această trezire!
oM