Tocmai am citit un mail despre Sfântul Siluan... care m-a dus cu gândul la întâlnirea mea cu el și am simțit nevoia să împărtășesc asta...

Eram în timpul liceului când adesea atmosfera de acasă era insuportabilă datorită certurilor părinților... Ieșeam să mă plimb și îmi amestecam apăsarea sufletului cu peisajul parcurilor, cu cântece, desene, versuri... Nu reușeam să vorbesc cu nimeni cât mi-era de greu, simțeam că suferința mea era inacesibilă altora...
În ziua aceea simțeam chiar că nu mai pot... Ca și în alte dăți am intrat într-o biserică ce am găsit-o deschisă și am încercat să-i povestesc Lui despre povara mea... I-am cerut tare mult un semn, o cale prin care lucrurile să fie altfel... să mă întorc acasă și să găsesc pace... Deznădăjduită, la ieșirea din biserică m-am oprit la pangar și mi-au picat ochii pe titlul Între iadul smereniei și iadul deznădejdii... era ceva din ce simțeam eu că trăiam...
Am ajuns acasă, nu mai știu ce am găsit, dar îmi amintesc că am început să citesc și să subliniez la început câte un rând apoi pagini întregi... erau toate pe sufletul meu... și îmi aduceau atâta pace... mă hrăneam zilnim cu câteva rânduri și mi se părea atât de minunat Sfântul părinte... Mă întrebam de ce nu îl știe toată lumea... de ce nu vorbesc despre el... pentru mine era sfântul zileleor noastre, al neliniștilor acestor vremuri... Am găsit apoi la părintele Galeriu citate din el, apoi și la alții... apoi am găsit-o pe Maica Siluana...
Vă îmbrățișez cu tot dragul și mulțumire!
Geanina