Maica Siluana,

Vă mulțumesc pentru împreună-lucrarea cu Dumnezeu pe care o faceți prin seminarul ”Să ne vindecăm iertând”, Dumnezeu să vă răsplătească cu binecuvântări de har peste har!

De-a lungul acestui seminar, a fost o creștere de la valorizarea mecanismelor psihologice (în sensul valorizării puterii minții) către punerea Lui pe primul loc (ca rol pe care Îl are în transformare). Nu că s-ar fi încheiat această conștientizare (venire în fire sau senzație de minte clară cu adevărat), dimpotrivă, abia o întrevăd și îmi este frică să nu o pierd, în vârtejul grijilor, treburilor și mai ales al păcatelor.
Am trăit mai multe experiențe personale cu Dumnezeu în urma faptului că am fost adusă la starea de inimă de ”am nevoie să știu, să înțeleg, să văd, să gust, să experimentez personal că este bun”.
Am lupte intense legate de propria mândrie/ narcisism/ egoism/ invidie/ răutate (la cea mai mică frustrare, ”mușc”, lovesc prin ceea ce rostesc intern, la nivelul minții), ajung din nou și din nou în fundătura ”nu pot să fac nimic” și Îi cer ajutorul. Îl primesc, mă bucur și la scurt timp iarăși cad în felurite hopuri. După care iarăși nevoia mă împinge într-un colț în care sunt nevoită să strig după ajutorul Lui, Îl primesc, mă bucur, trăiesc momente maximale de har, apoi iarăși îmi sunt mie însămi îndeajuns, singură și cad din nou... 
Uneori simt pusee de creștere în dragoste, chiar și pentru oameni pe care nu îi cunosc îndeaproape sau pentru cei pe care ”normal” (în logica omenească) ar fi să îi judec, și atunci mă bucur de lucrarea lui Dumnezeu în mine, dar toate astea sunt oscilante și îmi dau seama că despărțită de El nu pot face nimic.
Cam ăsta este stadiul actual în care mă aflu.
Luptele mele interne nu s-au terminat și nici nu se apropie de sfârșit odată cu apropierea de finalul acestui seminar.
M-am bucurat să înțeleg în ce fel mecanismele de apărare psihologice ne anesteziază conștiința și ne țin departe de a face alegerea.
Ne anesteziem mereu fugind după plăcere și îndepărtându-ne de durere, când, de fapt, durerea are un rol, nu este neapărat ”rea”, ci poate fi chiar germenele creșterii întru asemănare cu Dumnezeu.
Vreau să caut în primul rând Împărăția Lui în mine. Vreau să rup spiralele răului din mine (pe care le descopăr din ce în ce mai frecvent și mai altfel, parcă cu fiecare zi care trece îmi dau seama cât de mizerabilă sunt, ce intensități ale răului din mine trăiesc). Vreau să pot răspunde cu bine la rău, să pot binecuvânta, prin puterea Lui. Vreau să fiu roaba Bucuriei care vine de la Dumnezeu. 

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru întâlnirea noastră prin intermediul acestui seminar și pentru legătura duhovnicească de mentorat, de rugăciune, de purtare a greutăților celuilalt pe care o faceți prin puterea Lui,

Cu drag,
S