Gândit-am și a slăbit duhul meu

”liturghia lăuntrică (s-o faci) toată viața, pentru a oferi mereu lui Dumnezeu orice durere, orice bucurie, orice simțire, ca El să le prefacă în loc de întâlnire și împreună-lucrare cu harul Său”

Zilele astea am înțeles că aici este vorba pe de o parte de Prezență, iar de cealaltă parte, de Conștientizare. Eu numeam Prezență starea de a fi conștient și cumva în stare de a prinde cu mintea ceea ce trăiesc, deși în același timp eram conștientă și de faptul că nu pot înțelege eu cu mintea limitată ceva nelimitat. Dar era vorba mai ales de acele a-ha-uri, când primeam o ”explicare”, a unor chestii, când deodată ”înțelegeam” și ziceam că atunci conștientizez. Dar acum am primit o ușurare. Nu e vorba de interpretare, cercetare, analiză, cauzalitate, efecte, explicare. Totul e în mintea mea, orice aș denumi, orice aș ”înțelege”, orice aș cuprinde cu mintea... e în mintea mea. De fapt, totul e atât de simplu! Odată ajuns aici, nu mai e nevoie de toate astea. Mintea mea e atât de bolnavă, încât oricare sunt ”numele” pe care le dau, sunt pasibile de fals, de greșeală. Și aici, paranteză, abia acum am înțeles de ce se spune despre înșelare (iar definiția pe care ați dat-o aseară, că ”la bine” nu putem ști dacă e vorba de mângâierea Duhului sau o stare a psihismului nostru, mi se pare cea mai tare confirmare pentru asta și pentru ce nu avem nevoie să băgăm în seamă ce simțim în sensul ăsta). Ce știe mintea căzută despre ”bine” și ”rău”, altceva decât știe egoul iubitor de plăcere? Dar arătarea asta a toate, oferirea tuturor, că sunt bune, rele, dorințe, doruri, impulsuri, reacții, simțiri, atitudini, dureri, fără încercarea de a le mai clasifica, cataloga și judeca eu... astea înseamnă a fi cu Doamne... E vorba de o mișcare de o clipă, fără cuvinte, fără conceptualizări. Doamne, vino în asta! Doamne, uite asta! Doamne, eu asta îți ofer acum! Și El știe ce e asta. Nu mai trebuie să mai spun eu că e bine sau rău, nu mai trebuie să cercetez ce e...
Când trăiesc Prezent, Conștient, eu sunt conștient de ceea ce trăiesc, care poate să aibă sau poate să nu aibă legătură cu numirea, cu gândirea. A fi conștient de sine e a mă simți, vedea acum. Și a mă arăta Lui. Maică, mi-ați spus lucrurile astea atât de mult și de atâtea ori, am mai citit despre ele, dar am senzația că abia acum am prins. Atât de obsedată eram să nu fie înșelare, să fie ”bine” ceea ce simt, să fie ”corect”, și eram atât de centrată să cercetez ce simt, încât nici nu mai știam ce simt acum și eram oricum, doar conștientă nu.
Noi avem de folosit gândirea, dar nu pentru ale noastre, ci pentru ale Lui.
Când mă gândesc la ale mele, la mine, slăbește duhul (”Gândit-am și a slăbit duhul meu”)
și soluția: ”Acum am început să înțeleg; aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt. Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului și-mi voi aduce aminte de minunile Tale, dintru început. Și voi cugeta la toate lucrurile Tale și la faptele Tale mă voi gândi.” Ce ne tot spuneți Dumneavoastră.
Aseară am citit tot ce a apărut pe site despre străpungerea inimii. Mi-a fost tare de folos. 
Aseară v-am recitit răspunsurile de când am făcut eu seminarul iertării. Maica mea, îmi spuneați astea de atunci. Dar nu înțelegeam nimic, deși înțelegeam. Dumneavoastră îmi ziceați lucruri atât de simple și eu le interpretam atât de complicat... Of, e atât de simplu, atât de simplu, înfiorător de simplu! Maica mea, Domnul să vă mângâie și să vă bucure și să vă răsplătească pentru toate. Vă mulțumesc și eu pentru toate, pentru răbdare, pentru iubire, pentru rugăciune și vă iubesc tare, tare mult în Domnul.
Sărut mâna cu drag, Maica mea.
Cr