Mi-e dor de Tine, Doamne.
Și cât aș vrea să îți sărut,
A pașilor urme din viața mea.
Că eu din nepăsare Te-am pierdut.

Mi-e dor de pacea cea divină,
Cu care sufletul îmi cuprindeai,
Când Te chemam să îmi auzi durerea,
Și cât de grabnic Tu veneai.

Aș vrea ca să mai simt căldura
Unirii din potirul sfânt.
Și-a înălțării dulci spre Tine,
Mângâiat de al iertării scump cuvânt.

Mi-e dor, de sfânta Ta lumină
Ce o reverși în zi de Înviere.
În care îngeri și natura cântă,
Preaslăvind a Ta mărire și putere.

Dar griji și nepăsare și uitare
Au amorțit a sufletului zbor.
Trezindu-mă din starea cea amară
Te chem, o Doamne, cu mult dor!