Un fiu rătăcit ajuns-am Doamne,
Străin și gol de-al Tău cuvânt.
Plecând în țara păcatului uitată
Am ajuns sărac, de Harul Tău flămând.

Și câte daruri am primit Părinte,
De când pe lume am venit.
Cu câtă dragoste mi-ai călăuzit viața,
De câte primejdii și rele m-ai păzit.

Dar într-o zi uitând de mila-Ți mare
Și cât de mult Îți datorez,
Am luat darurile Tale și-am plecat departe
De legea Ta, dar Tu n-ai încetat să mă veghezi.

Nebun și orb, de tot ce-i mai frumos pe lume,
M-am îmbătat cu deșarte amăgiri.
Și acum, când mă trezesc din trista-mi stare.
Doresc din nou, mângâietoarele trăiri.

Te rog, Părinte, mă iartă, mă primește,
Așa cum sunt și am ajuns.
Un fiu pierdut și zdrențuit la suflet
Rătăcitor, de valul vieții dus.

Primește-mă Părinte și mă iartă,
Că vreau ca rob să Îți slujesc.
Știu că am cheltuit a Tale scumpe daruri.
Și nu mai merit fiul Tău să mă numesc.

Și-n deznădejdea sufletului tristă,
Îmi luminează dulcea-Ți mângâiere
Îmi dăruiești iertarea și haina plină de lumină,
Îmi dai a Sfintei Împărtășanie, putere.

Îmi ierți și uiți tot ce-am greșit Părinte,
Și îmi daruiești iarăși, tot ce am pierdut.
Și mai presus de toate îmi dai iar nădejde,
Că voi putea să pun spre mântuire, bunul început.