Neliniște în noapte m-a cuprins
 Binecuvântat dor de cer.
 A-L slăvi doream.
 Și cuvinte negrăite-n gând se rostogoleau:
 Pietricele colorate nestemate, luminate
 Prăvălindu-se în valea timpului nepieritor
 și de viață dătător.

Dar vai!
Ce slab torent izvora
Din adâncul sufletului neputincios,
În fața cascadelor de apa vie
Dăruite celor luminați de Tine!
Ce mică-n ființare sunt,
 M-am gândit atunci
M-oglindesc după al Tău Chip,
 Smerindu-mă după a Ta Asemănare!