Îmi zicea mama:
„ai grijă, fetico, să nu te fure
ispita strălucirii de-o zi!...
Pe umăr străin să nu plângi iar
Ochiul – bolnav de suspinuri,
cu iubire să-l porţi…”
credea, gândeam eu, plecată de
griji pământeşti, zilnic ne „bubuie” capul
cu „ziua de mâine”; lumea e rea şi
fraţii – din sete de bani, se vor urî…
mai zicea mama: „Pe fratele tău mai mare,
fetico – ajuns acum printre domni, să
nu-l condamni!
Din setea de aur trezise-va!
Ura de frate aduce cu sine jale şi
Lacrimi de părinte”…
Cu mintea crudă atunci, vorbele mamei
Lăsate să zboare, venitu-mi-au astăzi
Acasă: iubirea de frate i-o taină mai mare
Decât Frăţia legată pe aur…