Copilul ăsta interior al meu - îl voi numi încă așa -, deși primește fără să se plângă orice formă de atenție și dragoste din exterior, de la alții, în realitate, tânjește după un singur lucru: după mine, cel mare. Este singura iubire pe care acum o caută și care-l hrănește cu adevărat, este singura iubire pe care o recunoaște ca reală, acum, ca fiind iubirea Tatălui, pe care nu a primit-o niciodată - mă refer la figura paternă, chiar dacă o scriu cu majuscule. Deși primește orice altă plăcere: hrană, sex, băutură, iubirea altora etc., ele nu-l ajută, ci doar îl păcălesc o perioadă.
V
Da, om drag,
Tragedia omului încetează în momentul în care, adult fiind, se leapădă de formele de abuz pe care le-a învățat pe „pielea lui de copil” și-și lasă copilul din adânc să vină la Domnul, iubindu-l, înțelegându-l, ascultându-l și devenind una cu el, ca el, ca să intre în Împărăția dinlăuntrul său!
Numai devenind ca acest copil și intrând în Împărăție putem vedea copilul din aproapele, Îl putem vedea pe Domnul Care se identifică acestuia până la a spune „ce-i faceți lui, Mie Îmi faceți”! E o identificare (unire fără contopire) ontologică, prin har, și nu psihologică. Numai așa vom afla: unde era Domnul când pătimea copilul. Și vom afla asta numai dacă vom trece „de partea” copilului pe care l-am abuzat împreună cu cei mari pentru a-i închide gura, pentru a-i interzice lacrimile și a-l îndopa cu surogatele de viață folosite de cei de la care aștepta iubire cu „orice preț”!
Toate acestea sunt cu putință la Dumnezeu, în noi, cu lucrarea Duhului Sfânt în Taina Pocăinței, Taină din care face parte și demersul tău de acum. Dacă nu trăim astfel acest demers, această „ieșire din labirintul codependenței”, nu vom face decât să ne mutăm dintr-o schemă psihologică în alta, confirmând întemeiatele temeri de „psihologisme”. Avem neapărată nevoie să trăim intrările în hățișurile psihismului nostru ca pe o coborâre la iadul din noi cu Domnul, ținându-ne mintea (ieșind din negare) acolo, cu mila și cu harul Său, și refuzând cu încredere deznădejdea ca soluție de la vrăjmașul Bucuriei Sfinte. Așa vom trăi împreună cu El învierea cea dintâi. Altfel vom fi morți. Repet, iată de ce strigă Sfântul Apostol Pavel la noi: „Treziți-vă cei ce dormiți și nu fiți morți și Hristos vă va lumina pe voi!”.
Ce-ți spun acum e versiunea exprimată, cu aproximarea inerentă oricărui demers rațional, a lucrării de taină care are loc „în ascunsul” din noi atunci când credem în făgăduințele Domnului și intrăm Acolo. Făcându-ne „temele”, din orice demers terapeutic, în toate dimensiunile lor: trupească, intelectuală, afectivă și duhovnicească, cu smerenie, în fața Domnului și în Biserică, vom vedea pe viu, vom avea revelația schimbării pe care mintea noastră rațională, de gânduri, n-o poate nici imagina, și nici cuprinde...
Cu dragoste și respect,
Maica Siluana