Mi-au murit versurile-n gând,
un gând anxios, paranoic
care mi-a otrăvit versul
și a murit și el în otrava lui.

Sunt un banal într-o lume fără întrebări,
A murit căutarea mea odată cu versul,
Nu mai sărut acum picioare de îngeri,
În  lumea aceasta, ei nu mai pășesc.

Rămas într-o icoană peste vremuri,
Parcă din altă lume, se uită un înger trist,
Își ține ochii săi portal spre ceruri
Dar eu în ochii săi nu pot să mă mai uit.

A murit bucuria odată cu versul,
Din strane, în loc de cântec  angelic,
Sufletul  meu își aude de trei ori cocoșul ,
Căci Doamne de mult ai plecat Tu din gând.

A murit nădejdea  odată cu versul,
Fără de ea, eu mă declar învins.
Cum poate  moartea fi atât de crudă
Să ne ucidă și să ne lase a crede că trăim.