Doamne, de ce nu știu eu să pictez?
Poate-n icoană-i liniște, odihnă,
Nu-i gând fără culoare rostit în gol cuvânt,
Poate-i mai multă viață în chipul unui sfânt.
 
Pe un lemn putred trăind atâta vreme înțeleaptă
E atâta libertate, nu cât pe-o foaie albă.
În timp ce pe o coală eu slugă a vreunui gand
Scriu doar ce el dictează, pe urmă șterg ce scriu,
Căci rob la un alt gând caut mereu un alt cuvânt.
 
Oare pe-al lemnului obraz de aș vedea eu chip de înger,
Contur să-i dau în simplă joacă de copil,
Ar prinde viață lemnul pe chip de sfânt vestit,
s-ar face liniște în gând, în loc de vers icoane să pictez?
 
Dă-mi Doamne gândul Tău în vers să-i fac contur,
Să văd cum prinde viață versul
Precum o scândură sub chipul unui sfânt.
Din gânduri Tu dezgroapă un însemnat cuvânt,
Pînă atunci eu mă prefac  că am ceva să spun.