Eu m-am născut să caut,
nebun și neînțeles destin,
căci doar un om fiind mă pui să caut
în lacrimi chei la gratii,
să caut în doi ochi o lume
între atâți o mie ce spun  că ei văd altceva,
ei văd... nimic.
 
Mă pierd în groaza-mi că nimicul mă ajunge
oricât eu aș fugi, oriunde m-aș ascunde.
Eu m-am născut să fiu o lume,  printre atâtea lumi,
Dar n-am putut cuprinde în ochi lumea...
și am orbit.
 
În vers să-mi spun povestea mea mi-e dor,
În rimă să aștern neputință,
Căci nu pot eu să fiu ce m-ai menit să fiu
Și  am rămas  atât ce  pot să văd că sunt...
dar nu-nțeleg ce văd.
 
Tot ce-i rămâne orbului să vadă
Sau ce mai poate amuțit un om ca să rostească
Sau ce nebunul poate să gândească ...
atât eu am rămas
atunci când vrând să văd, să spun sau să gândesc
eu m-am pierdut.
 
Nimeni nu vrea s-audă, sau versuri să citească
Dar sper eu Doamne că undeva în Tine
O altă lume oarbă își scrie-n rime suferința
și nu par a fi lumi s-asculte sau versuri să rostească,
Prea oarbe și nebune lumi,
Nu  pot acum nici chiar în vers să se mai întâlnească.