Îmi vine să fac ceva rău doar așa... să văd... mă iubește Dumnezeu și dacă sunt rea? Până acum un gând din back-up m-a oprit asigurându-mă că nu e nevoie să rănesc pe cine iubesc ca să văd că mă iubește. E mult spus că simt că m-a părăsit dar parcă nu mai am toată atenția Lui.
Mai simt uneori că e nedrept, că mă împovărează cu ce nu pot duce... mă simt responsabilă nu doar pentru mine ci și pentru cei din jur într-o oarecare măsură... și asta mă sperie. Îi pomenesc mereu la rugăciune; nu mereu din dragoste ci uneori pentru că strigă o conștiință (?) la mine că voi da socoteală pentru lenea de a mă ruga pentru ceilalți, că poate ajung undeva acolo într-un sertăraș la Doamne și le va fi vreodată de folos. Prostii! zice alt gând. Doar nu ești sfântă să aibă vreo putere rugăciunea ta. Are dreptate, zic, gândul ăsta. Dar e mai insistent glasul care mă îndeamnă totuși să insist, să las lenea și altele și să mai zăbovesc câteva clipe.
Cică m-am supărat pe dumneavoastră. Vreți să știți de ce? Și eu! Probabil vreo pretenție pe care nu o las să pătrundă în conștient. Ce trebuie să fac să îmi treacă? Mi-e rușine să formulez chiar și în gând .... Iertați-mă!
În rest... Liturghia iertării nu pot să o fac. Mi-e groază să mă mai întâlnesc cu ce a durut. Abia pot duce ce doare acum. Nici nu știu... mă rog pentru vrăjmași din aceeași conștiință (?) care spune că poate o fi existând unul și are nevoie de rugăciune. Dar să retrăiesc ce doare... sunt prea stresată și prea agitată ca să îmi permit durerea. Știți cât mă bucură boala? Ăla e cel mai cald loc de întâlnire cu Doamne. Când trupul slăbește de simt moartea la pândă găsește și sufletul meu odihna în rugăciune... căci pier grijile, se reorganizează prioritățile, se redimensionează fricile.
Sper din toată inima că sunt încă pe linia de plutire... că am rămas măcar pe lângă Cale să mă pot întoarce. Culmea, mă simt datoare să rămân pe Cale căci de pe lângă nu pot să-i trag cu mine pe cei pe care îi iubesc. Deși așa le-aș trage un șut în … să suie ei și să mă tragă mai apoi și pe mine...
Cu Labirintul m-am oprit. Mai fac din când în când Acatistul. Dar m-am convins că sunt obosită și mai sar peste... mi se pare mie că parcă e destul rugăciunea de dimineață și canonul... Slavă Domnului că a venit Postul... că în post parcă nimic nu e destul... dar și pe ăsta l-aș călca așa... să-I fac în ciudă la Doamne. Ce mi-a făcut, Măicuță, de sunt și pe El așa supărată? Că nu mi-a făcut nimic. În stresuri m-am băgat singură și da, vreau ajutorul Lui... dar chiar îl și primesc... de ce mă mai plâng? În căsnicie iar m-am băgat singură... dar și asta, cât poate fi de frumoasă! M-a răsfățat Doamne cu un soțior pe care să îl pot iubi... chiar dacă uneori împrumut din dragostea Lui ca să nu îmi iau catrafusele și să plec la mama de nervi.
Mda... oricum aș spune-o și oricât m-aș plânge și aș plânge viața mea tot e frumoasă... Nu știu de ce... mă gândesc la Doamne, mă gândesc la plictiseala și graba cu care fac rugăciunile puține... dar pentru alea viața mea e frumoasă. Pentru faptul că încă pot spune Doamne binecuvântează pe... când cineva mă supără, viața mea e frumoasă. Pentru uimirea cu care particip la Sfânta Liturghie, viața mea e frumoasă. Măicuță, eu am multe, pot să fac o listă mare, mare dacă ar fi să contabilizez ce am... dar viața mea e frumoasă pentru că am învățat să spun Doamne! Mulțumesc că m-ați învățat asta! Mulțumesc că mi-ați scris ca să nu se șteargă cuvintele și să mă pot hrăni și când nu sunteți lângă mine, așa cum am pretenții eu.
Vă îmbrățișez în rugăciune că e mai strânsă,
C. V.
Ei, ei, Copil drag
Oare nu știi tu deja că Domnul te iubește și dacă faci rău? Eu știu că știi și că ești conștientă că alt-cineva te ispitește la rău. Acela care ne pândește mereu cu gândul vrăjmaș că Domnul nu ne iubește așa cum avem noi nevoie, că El ne iubește numai dacă… Dar tu știi asta deja și nu vei cădea în capcană, chiar dacă „îți vine”!
Îți vine să vezi cum e jos? Ai obosit să te bucuri? Treci de partea celor care cred că nu ne putem bucura dacă nu suferim mai întâi?
Atunci, cădere ușoară!
Dar ce bine, Doamne, că tot de Tine dă copila mea și acolo jos!
Apoi, da, cred că ești supărată pe mine și nu numai tu. Dar nu are Maica nici o putere și nici Doamne nu vrea ca Puterea Lui să vină prin maica Siluana când El e prezent și Viu în inima fiecăruia care voiește să-L primească.
Și, mă gândesc, chiar poți să dai „șuturile” acelea dacă te obosesc rugăciunile pentru cei pe care îi târăști la Doamne. Cine te roagă să tragi de ei? Dar dacă o faci cumva din dragoste, nu ne scoate ochișorii, te rog! Îl vezi tu pe Doamne, făcând asta? Nu? Atunci o fi de la codependență și nu ți-ar strica să lucrezi mai departe pașii la ieșirea din labirint!
Te îmbrățișez și eu la fel de strâns cu rugăciune și Îl rog pe Doamne să te binecuvânteze mereu și mereu!
Maica Siluana