Ți-e ușor să rabzi fărădelegile noastre, cum ușor a fost pentru Tine să ne creezi din nimic. Căci pentru noi, Doamne, amândouă aceste lucruri sunt cu anevoie de înțeles, întrucât nu suntem în stare să răbdăm nici măcar cel mai mic păcat pe care se întâmplă să-l vedem. Și așa, judecăm cu judecata noastră, Doamne, până și marele ocean al iubirii Tale care întrece cu undele sale măsura întregii noastre nelegiuiri. Și potrivit înțelegerii noastre omenești gândim că și Tu Te mâhnești atunci când Tu, Creatorul nostru, ne rabzi. Patima noastră se face oglinda noastră: plecând de la ea scrutăm cele ale noastre și tot prin patimile noastre măsurăm, Doamne, bogăția Ta.
Dă-ne, Doamne, cunoașterea ca să privim la Tine ca Tine și nu ca noi, și să gândim despre Tine, Dăruitorule al tuturor darurilor noastre. Mare e bogăția Ta față de noi, adică dreapta cunoaștere care se mișcă în noi despre ființa Ta ascunsă! Căci bunătatea Ta, iubirea Ta și puterea binelui care e în Firea Ta sunt, Doamne, cumpăna pe care vei așeza povara păcatelor noastre.

Cuvinte către singuratici, Sf. Isaac Sirul, partea a treia, pg 97