Florica Buta
Acestui edificiu drag,
Și celor care l-au zidit,
Le aducem slavă, în prag
De veac, ce el a împlinit.
Al tinereții elixir
Presărat în temelie,
A fost atins de sfântul mir:
Tinerețea-i pe vecie.
Căci an de an sosesc aici,
În liceu, adolescenții,
Dar vin școlari, din cei mai mici,
Unde-au învățat părinții.
Aducem cinste, mai presus,
Profesorilor ce-au trudit
Și mult prestigiu au adus,
Școlii care a dăinuit.
La mulți ani! Cu faimă mereu!
Multe generații date,
Să poarte tainic dorul tău,
Pentru cele învățate!