Până departe-n fund se vălurește,
Ca un ocean, un lan de amintiri
Și-n zări lăuntrice treptat descrește
Și se înalţă munţi de neîmpliniri.
O holdă de dorinţi, un gard, doi paltini,
Un stol de remușcări și de regrete,
O pajiște de dor cu maci de patimi
Și peste toate-un gând ca un erete.
Păreri de rău ca gene de pădure
Ascund sub umbra lor un ochi de iaz
Ce tulburat din dedesubturi sure,
Doar nuferii speranței-l mai țin treaz.
Pe-o coastă stearpă spinii îndoielii,
Un trandafir sălbatic înflorit,
Pe miriști arse graurii durerii
Și-n fund, un nuc de patimi dezfrunzit.
Prin lanul de-amintiri încet coboară
Și pasc tăcute turme de tristeţi,
În bozii și cucute trag să moară
Surpate gânduri, fulgeraţi ereţi.
Peisaj lăuntric
Demostene Andronescu