Am întâlnit în bisericile sud-dunărene – mai ales în Bulgaria și Macedonia – icoana unei sfinte care este foarte puțin cunoscută la noi. Poate chiar deloc. Sfânta s-ar bucura cu siguranță de comuniunea cu poporul nostru drept credincios.
Alături de Sfântul Ioan de Rila și Sfânta Parascheva – Sfânta Zlata (Hrisa în grecește) este la mare evlavie printre credincioșii ortodocși din Balcani. Acatistul închinat ei, în limba slavonă, se aude cântat adesea în multe biserici. Aceasta a fost de neam megleno-roman. Meglenia se afla în timpul pătimirii sale sub jurisdicție bisericească bulgărească – de aici evlavia poporului bulgar pentru aceasta sfântă, considerata bulgăroaică. Megleno-românii o socotesc ca pe una de-a lor. La fel și macedonenii. Locul de naștere al Sfintei Zlata a fost satul Slatina. În sinaxarul Sfântului Nicodim Aghioritul ca și în calendarele slave, Sfânta Zlata apare cu numele de Hrisa(Zlata) din Meglenia. A trăit la sfârșitul veacului al XVIII-lea. Tânăra fecioară, de o frumusețe nemaivăzută, plină de virtuți creștinești, născută însă într-o familie foarte săracă, ori sărăcită, ca multe alte familii, de greaua asuprire turcească. Mai avea încă trei surori (după alte surse erau opt fete la părinti). Sfântul Nicodim Aghioritul consemnează că Sfânta Zlata a avut ca duhovnic un părinte atonit, de la mânăstirea Stavronikita, pe nume Timotei. Era chiar egumenul mânăstirii. Poate că și părintele era vlah. Răpită de un turc, cucerit de frumusețea înțeleptei fecioare, acesta se poartă cinstit cu ea, însă caută, mai întâi blând iar apoi din ce în ce mai crud, să o convertească la islamism pentru a o lua de soție. Zlata refuză. Mai multe femei musulmane încearcă să o convingă să se lepede de Hristos. Părinții Zlatei sunt amenințați cu bătaia și chiar cu moartea. Aceștia vin să o roage ca măcar pentru moment să se lepede de Hristos. Grea ispită, întâmpinată chiar din partea celor dragi. Zlata le răspunde tuturor: „Doar pe Hristos Îl socotesc de Mire și numai Lui mă închin! Nu mă voi lepăda de El niciodată, chiar de mă veți supune la chinuri și voi fi tăiată în bucăți”. A avut de pătimit trei luni. Furia musulmanilor întrece orice imaginație. Fecioarei i-au fost smulse fâșii de piele, apoi a fost arsă peste răni cu fierul încins. Este bătută și schingiuită în fel și chip. Rezistă la tot acest calvar. Trimite vorbă duhovnicului său, printr-o cunoștință, ca să-și înmulțească rugăciunea pentru ea căci este gata de martiriu. Acesta vine tocmai de la Stavronikita, pe ascuns, în ținutul meglenit, încercând să cerceteze pe ucenică și să o întărească în credință. Neclintită în hotărârea sa, Zlata este legată, precum un miel la tăiere, cu o frânghie, de un cârlig înalt. Se taie din trupul său bucăți de carne, încetul cu încetul, până când își dă duhul său cel fecioresc în mâinile lui Hristos. Pătimirea Zlatei a fost pe data de 13 octombrie 1795. În icoană apare asemenea Sfintei Filofteia: port simplu, maramă pe cap, zveltă și demnă, arzând de dragoste pentru Hristos – Mirele său Ceresc, Mântuitorul lumii. Martirii erau atunci la vremea secerișului, printre aromâni mai ales. Erau martirizați mulți creștini, uneori sate întregi și chiar cetățile cele mai de seamă aromânești trecuseră prin focul muceniciei. Puterea turcească râvnea nu numai la bogățiile aromânilor, ci și la sufletele lor. La data martiriului sfintei Zlata trecuseră doar șapte ani de la risipirea marii cetăți Moscopole (Voscopole), faima vlahilor sud-dunăreni.
Gheorghiță Ciocioi
http://proortodoxia.wordpress.com/2009/08/10/sfanta-zlata-o-sfanta-romanca/
