Dragă tata,

În primul rând vreau să-ți spun că îmi doresc ca această scrisoare să ajungă la tine, acolo unde vei fi fiind. Eu mă rog să fi ajuns în rai și Dumnezeu să te fi iertat că nu ai crezut în El și că L-ai alungat după ușă, cu icoana Lui cu tot.

Mai vreau să-mi cer iertare pentru că te-am judecat și pentru că nu ți-am arătat afecțiunea pe care o meritai, ba chiar te-am îndepărtat de mine și m-am purtat urât cu tine. Am făcut asta pentru că nu știam nimic despre viață până am plecat de acasă și până m-am angajat și am simțit pe pielea mea ce înseamnă să ai un serviciu și să ai răspunderea pe care ai avut-o, să trebuiască să mergi la serviciu fie soare, fie ploaie, fie frig, fie zloată; să ți se strângă inima că răspunzi de viața celor din subordinea ta. Mama nu are de unde să știe. Se lamentează singură că a muncit la fel ca și una cu serviciu. Încă o dată te rog să mă ierți și să primești acum toți pupicii pe care ar fi trebuit să ți-i dau și toate mângâierile.

Am însă să-ți reproșez mai multe lucruri și am să ți le spun acum. În primul rând încăpățânarea ta de a nu crede în Dumnezeu chiar și atunci când ai început să ai îndoieli că ateismul este „ceva” și o rugai pe bunica să fac din alea de știe ea ca să vină Dumnezeu și în casa noastră și să alunge răul. Apoi am ceva care mă doare de fiecare dată când îmi aduc aminte: faptul că ai dat la orfelinat copilul surorii tale care murise - sora ta Maria - Doamne ce nume frumos! - cu care se spune ca semăn. Apoi am să-ți reproșez faptul că, deși se spune că erai singurul care mă iubea, nu am simțit acest lucru. Ai preferat să iubești așa egoist cum fac bărbații, fără să renunți la comoditatea ta. Cel puțin așa pare din afară. Apoi am să-ți reproșez faptul că nu l-ai iubit pe fratele meu, deși ți-ai dorit un bărbat ca toți bărbații. De ce oare? De ce nu l-ai iubit? Era un copil așa de blând și de cuminte. Pentru că nu avea performanțe? Nu toți suntem la fel de dotați. Ai fi putut să-l ajuți să-și descopere singur pasiunile. Ai fi putut să-l iei cu tine la serviciu și să-l lași să vadă tancurile și alte mașini, cum fac alți tați și să-l înveți să repare, ca tine, orice fel de mașinărie. Nu ai știut să iubești și atunci nici noi nu am știut la rândul nostru să iubim și să ne arătăm iubirea. Ne-ai lăsat pe mâna celor „două mame” care nu s-au descurcat deloc.

Cred că dacă ai fi trăit ne-am fi înțeles bine, deși erai bolnav și aveai multe probleme de sănătate. Poate aș fi reușit să te întorc la Dumnezeu și să nu pleci așa nepregătit în lumea de dincolo.

Îți mulțumesc încă o dată, pentru că eu cred că am multe calități pe care le moștenesc de la tine. Ce păcat de o viață irosită. Acum e prea târziu să ne cunoaștem și să ne înțelegem. Păcat că tinerețea, de ieri și de azi, trece așa ușor pe lângă lucruri importante. Câte aș vrea să te întreb despre tine, câte aș vrea să știu și câte aș vrea să-ți spun!

Pupici mulți.

Cu drag, fetița ta