Din când în când eu sunt un tu în fața căruia sau în relație cu care simțim prezența și lucrarea lui Dumnezeu. Atunci sunt eu un tu pentru cineva, când această relație Îl aduce pe al treilea, Care este Dumnezeu. Altfel, nu este decât o relație parazitară. Noi putem fi unii pentru alții paraziți, noi putem fi unii pentru alții pretenții cumplit de dureroase. Și, tot de la tinerii care îmi scriu pe site, prin multă durere trec cei care s-au căsătorit crezând că și-au găsit jumătatea. Mi-e mai milă și mă dor mai mult cei care și-au găsit jumătatea și urlă de durere, decât cei care strigă că nu și-au găsit-o. Și dă, Doamne, să nu și-o găsească niciodată. Cine caută jumătatea? Cel care nu e întreg. Dar un om care nu e întreg nu poate să se bucure de viață. N-are cum să traiască bucuria, pentru că bucuria este un organ al plinătății noastre. Nu este un organ tăiat în două. Eu nu am nevoie de tine, ci am nevoie de a trăi bucuria că sunt și de a avea cui să dăruiesc prea-plinul meu. Sigur că vor veni momente în care te voi lovi, cu neputințele mele, cu lipsurile mele, acele poveri pe care eu le aduc din neamul meu și pe care Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ni le purtăm unul altuia. Nu numai din neamul nostru. Și din cultura noastră și din toată experiența. Eu pot să am o rană personală, din copilărie sau de la grădiniță sau de la școală, pe care eu o aduc în relația noastră și dacă vin cu ea fără să fiu conștientă de ea, viața noastră va fi un iad. Pentru că eu voi aștepta să nu te porți ca tata sau să te porți ca tata. Dacă tata îmi făcea toate gusturile tu trebuie să îmi faci toate gusturile că așa am apucat eu. Dacă tata era nedrept cu mine sau m-a traumatizat prin comportament, tu trebuie să compensezi, trebuie să fii invers decât a fost tatăl meu. Ce e uimitor însă, și dumneavoastră ar trebui să vedeți și să vă cutremurați, este că, parcă mânați de un blestem, fiecare îl caută pe tatăl cel rău sau pe mama cea rea în jumătatea pe care crede el că a găsit-o. Sunt fete care se căsătoresc și spun: deși am văzut că bea și am zis că niciodată nu am să mă mărit cu unul care bea, n-am putut să nu mă mărit cu el pentru că-l iubeam. Ce iubea nu știm. [...] Așadar, eu fiind mereu un tu pentru ceilalți mă maturizez, mor cu fiecare relație. Când intrăm într-o relație ar trebui să știm că intrăm într-o durere care duce la moarte. Relația cu ceilalți este răstignire. Răstignirea doare când este păcat în lume. Răstignirea poate să fie un pur act de dragoste: vino să te iau în brațe! Și simt durerea ta și mă dor palmele din dorința de a te mângâia. Dacă tu nu vrei să te mângâi, tu mă provoci la altceva decât la mângâiere, atunci palmele mele vor fi străbătute de cuiele împotrivirii tale și ale tale de cuiele împotrivirii mele.
(Fragment din conferința maicii Siluana Cine sunt eu?, noiembrie 2006, Craiova)