Aurite, pietrele vorbesc:
Cum că natura, înflorită, culege
Prin transparenta aripă de-albină
Nectarul florilor
și-azurul cerului domnește peste
 mult prea obosita frunte a pelerinului...

Stalactite. Pietrele de dincolo de piatra-piatră
Cu gură aurită vorbesc: cum că marea, prea
 Adâncă, înghite vapoare și devarsă la mal
Balene uriașe. Tulburi, apele miroase
Putred și delfinii, în pas de dans, anevoie
Defilează prin fața morții...

Aurite, pietrele vorbesc! Stalactite, veșnic de
Veghe, poartă pe frunte pecetea nemorții;
Pelerini și ele, se vor întoarce precum eu,
Tu, noi, ei sau ele în nemormântul
Prefacerilor – pâinea cea de toate zilele dată de
 Mântuitor s-o împărțim...

Aurite, acum, pietrele vorbesc!...