...Cam acestea sunt gândurile mele din ultima vreme.
În ultima vreme nu am mai notat „în jurnal”, de parcă nu aș mai fi avut gânduri. De parcă viața s-ar fi trăit pe loc, atunci când era.
Am avut la un moment dat sclipirea că dintre toate opțiunile posibile, oricare ar fi cea aleasă, e singura care determină viitorul pe care îl voi putea cunoaște vreodată. Că, realmente, nu pot cunoaște „ce ar fi fost dacă...” pentru că ar fi fost un alt „dacă...” din acel moment, viața s-ar fi așezat pe un alt făgaș, ar fi luat o altă întorsătură.
Tot în ultima vreme am conștiința asta, sau nu știu cum să-i spun, că Domnul e atât de îngăduitor cu mine sau cu oricine, atât de iubitor... că a face voia Lui e o chestie atât de... nu știu cum să-i spun, atât de firească, atât de REALĂ, singura realitate adevărată, în fond, singura realitate care odihnește, care împlinește, care are sens...
Nu știu cum să descriu această percepție a faptului că așezarea asta în fața Domnului, mă scoate pe mine, Cr., din chingile minții mele efemere și egoiste, din viața mea măruntă și limitată și mă așază în Rațiunea Domnului, în Viața Omului, pe care eu nu o pot cunoaște cu înțelegerea, pentru că nici nu am nevoie poate, ci ca Avraam, am nevoie să-mi aduc avutul meu, darul meu cel mai de preț ca jertfă, să fiu în stare să-l las în fața Lui, că mi-l va arde, că mi-l va lăsa... Să am încrederea asta, că indiferent ce va fi cu el, așa e voia Lui și nici măcar nu pot spune că „e cel mai bine”, e pur și simplu gândul Domnului în perioada asta de timp, în colțul acesta de lume... și cine sunt eu să ies din gândul Lui... Cam acestea sunt gândurile mele din ultima vreme.
Cu drag,
Cr.