Nu sunt răspunsurile pe e-mail o concesie făcută spiritului vremurilor, în detrimentrul profunzimii comunicării? (r)

Versiune tiparTrimite unui prieten

Prima oară când am văzut, din întâmplare, că răspundeți pe e-mail problemelor pe care vi le pun tinerii am fost, în sinea mea, nemulțumit. Mi se părea o concesie făcută spiritului vremurilor, o cedare la facilitățile pe care tehnica le oferă, facilități care însă vin, în același timp, să răpească din profunzimea comunicării. În ideea mea inițială, „profunzimea” era legată neapărat de poziția față către față, care îți releva alte stări, alte dimensiuni (îmi place să folosesc, după cum vedeți, un limbaj tare sofisticat, sper să nu vă supărați) decât un simplu mesaj electronic.
Și totuși, citind câteva din mesajele postate pe site, am fost nevoit să îmi schimb percepția. Mi-am dat seama atât de utilitatea mesajelor, cât și de avantajele oferite de internet. Aceste mesaje capătă statut de text scris, conținând o învățătură, o sfătuire de care putem beneficia și noi, ceilalți, cei care n-am întrebat încă. Asta le face folositoare unui număr mult mai mare de persoane, dar acest lucru, zic eu, nu vă va scuti de întrebări viitoare. Căci chiar dacă problema mea a mai avut-o și altcineva înainte, și a căutat la dumneavoastră îndrumare duhovnicească, și a și primit-o, iar eu o pot citi pe net; eu totuși mă cred unic, și deci că problema mea, chiar dacă seamănă cu a altcuiva, e totuși diferită, așadar cere un răspuns unic și personal.
Ca o paranteză, dar pentru că tot veni vorba, cum ar trebui să luăm unicitatea ireductibilă a fiecărei persoane umane? Cu orgoliul că suntem „cineva”, sau să deplângem fatalitatea asta care ne obligă atât de mult?
Înainte de a trece la subiectul meu propriu-zis, vreau să vă mai spun un lucru. În primul moment, n-am avut încredere în răspunsurile astea care se dau problemelor vieții. Am citit câteva cărți și mi se părea că știu ce trebuie făcut, că deja am răspunsuri la problemele care apar. Desigur, am încă probleme, dar măcar teoretic aș ști ce trebuie făcut, mai îmi rămâne doar să pun în practică. Ei bine, citindu-vă răspunsurile pe care le dați, mi-am dat seama că, de fapt, nu știam. Fără să citesc în răspunsurile dumneavoastră lucruri absolut noi, am descoperit totuși o prospețime, o vigoare, o acuitate a observației în privința sufletului pe care eu nu le-aș fi avut vreodată. Dacă aș fi în stare să le consider, aș spune că în aceste răspunsuri se străvede Harul lui Dumnezeu lucrând prin trimișii Lui...
Asta mă face să am încredere în dumneavoastră. Probabil că, până în acest moment, v-am făcut impresia unui palavragiu. De fapt, cu toate că nu vă văd față către față, îmi e teamă să încep. O voi face totuși, dar acum nu mai am timp. Oricum, eu am multe probleme și o să vă deranjez de mai multe ori cu mesajele mele.
Doamne ajută!
Pavel

Mulțumesc pentru rândurile tale calde și încurajatoare. Le primesc ca pe o față care iese din nevăzut și-mi zâmbește și ca pe un surâs din partea Celui pe care mă străduiesc să-L slujesc și în felul acesta.
Da, ai dreptate. Și eu simt și cred că nu e tot una să ai pe cineva față către față și să scrii aici, unde degetele mele aluneca pe alte litere de multe ori, și tu ești undeva în virtual, cum spun specialiștii. Da, recunosc și simt și eu că e o concesie, dar concesia nu e făcuta de mine, de noi, ci De El, Domnul nostru Care, de când S-a născut în ieslea aceea, nu mai obosește făcându-ne concesii. Uite, acum stă în fața mea, ușor în stânga ecranului și mă privește încurajator. El e în fața mea și în fața ta. În inima mea și în inima ta. În dorul meu și în dorul tău. El ne leagă și El îmi suflă cumva când îți scriu, nu pentru că nu ai ști, ci ca să se încălzească, să se aprindă ceea ce știi atât de bine. Și așa voiește El, pentru că așa ne vom iubi unii pe alții puțin mai mult decât am face-o fără această micuță întâlnire. El nu voiește să fim atoateștiutori (deși vom fi în Duhul Lui) și nici buni (că numai Dumnezeu e bun), ci sfinți, cum minunat spunea cineva. Și sfințenia se învață de la El și numai în comuniunea cu El. Fără El nu putem face nimic.
Da, Pavel, ești unic și faptul că o simți și mărturisești ține de revelație. Când descoperim asta prima dată, suntem uimiți, fericiți, onorați, rușinați, înspăimântați, toate deodată pentru că este deodată și dar și chemarea. Apoi, pe măsură ce creștem, urmează descoperirea faptului că suntem și una cu toți ceilalți oameni. Aceasta e taina persoanei umane! Și pe aici suntem chemați să devenim ca Dumnezeu! Acesta e praznicul vieții noastre! Vei vedea!
Te aștept cu bucurie și, dacă Domnul binecuvântează întâlnirea, ne vom folosi amândoi. Pomenește-mă și pe mine în rugăciunile tale, te rog!
Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar