Nu știu... Câteodată parcă nu mai înțeleg nimic. Dar îmi revin destul de repejor. Ce să fac? Uneori când cineva îmi face vreun rău îl urăsc rău de tot, apoi îmi revin îl iert și o iau de la capăt. Și mă gândesc că dacă am urât acea persoană înseamnă că l-am nesocotit pe El. Ce să fac, chiar L-am nesocotit pe El, sau este doar o problemă de moment...?
Mai este ceva: cum putem să ascultăm de El fără să mai greșim niciodată? Este important pentru mine... trebuie să ducem o luptă continuă?
Dar am încercat și nu prea a mers. Am obosit în cele din urmă și atunci parcă nu mai țin cont de nimic? Și parcă nu mai înțeleg nimic? Ce să fac?
Laura
Draga mea Laura,
Nu e ușor să înțelegem ceva din complexitatea vieții noastre. Ba, chiar nu e posibil pentru că ceea ce numim noi înțelegere este o lucrare rațională care se bazează pe reducere, generalizare, abstractizare etc. Pe când viața este extrem de complexă. Ea nu poate fi „înțeleasă” decât prin trăire, prin acceptare și împărtășire de experiența ei vie.
Nevoia pe care o numim nevoia de a ne înțelege pe noi înșine și de a fi înțeleși este, de fapt, nevoia de a fi acceptați în toată complexitatea noastră pentru a ne trăi viața în toate dimensiunile ei. Din păcate noi dorim să trăim „frumos”, înțelegând prin aceasta să avem numai sentimente „frumoase”, pozitive, ceea ce nu este adevărat. Sentimentele negative, ca ura de exemplu, nu sunt rele în sine, ci devin rele atunci când ne lăsăm împinși de ele la fapte, cuvinte sau gânduri rele. Ura este un sentiment puternic și folositor. Ce ni s-ar întâmpla dacă nu am urî minciuna, hoția, desfrânarea și păcatul în general? Ura devine distructivă atunci când este îndreptată asupra persoanei noastre sau a aproapelui, în loc să se îndrepte spre răul pe care îl fac eu sau îl face acela. Iată de ce „îți trece repede” ura, pentru că, de fapt, undeva în adânc faci deosebirea dintre răul care ți-a fost făcut și persoana care ți l-a făcut și care mai are „șanse” în a-ți câștiga încrederea și dragostea. Așadar, un pas important pe care îl ai de făcut este să ceri de la Domnul priceperea și puterea de a nu confunda păcatul cu păcătosul sau, cum spun psihologii, obiectul cu subiectul. Rugăciunea, Spovedania, Sfânta Împărtășanie, citirea Sfintei Scripturi, te vor ajuta să dobândești acest discernământ. Până atunci ajută-te de răbdare și de încrederea că vei cunoaște pe viu bucuria de a birui cu Domnul orice încercare. Cât despre „cum putem să ascultăm de El fără să mai greșim niciodată?” vom afla răspunsul pe măsură ce înaintăm pe Cale. Primul pas însă este acela de a renunța la această dorință. Nu să nu mai greșim trebuie să ne dorim, ci să ne cunoaștem neputința și să strigăm mereu și mereu la Domnul ca să fie cu noi în tot ce facem, de la cel mai mic gest sau cuvânt, până la faptele mari. Fără El nu putem face nimic. Aceasta e lecția pe care o avem de învățat!
Iar lupta noastră nu este împotriva „greșelii”, ci împotriva tendinței de autonomie, tendinței de a trăi și acționa fără Dumnezeu. Lucrarea noastră este să-L primim, să-I facem loc în noi și să lucrăm împreună cu El, să-L lăsăm să lucreze în noi! Vom greși? Ne vom cere iertare! Vom cădea? Vom striga la El și ne va ridica! Obosim? Îl chemăm și El ne odihnește! Numai să nu uităm să-L chemăm și să-I răspundem!
Bucurie sfântă și curaj, copil drag,
Maica Siluana