Aș vrea să-ţi spun că a existat cândva în viaţa mea un episod asemănător. Cu toate încercările mele de a ierta, la vremea aceea, şi neștiind cum să iert şi ce este iertarea, n-am făcut decât să aştern tăcere şi ură lăuntrică şi dispreţ faţă de el şi mai ales faţă de mine şi faţă de viaţa mea şi faţă de tot ce mi se întâmplă.
Nu e puţin lucru ce ţi s-a întâmplat şi nici nu trebuie să-l justifici pe omul care ţi-a făcut asta (eu l-am întărâtat) pentru că s-ar fi putut să-l întărâţi la nesfârşit iar el să-ţi fi răspuns cu totul şi cu totul altfel. Poate te vei supăra, dar prin genul acesta de raţionament (dacă eu nu făceam aşa, el nu făcea asta) nu faci decât să-l scuzi... (şi vezi omule cum a scuza nu înseamnă a ierta) şi să intri şi mai adânc în rolul victimei care se simte vinovată. A fost un abuz şi trebuie să-l priveşti aşa. Omul care ţi-a făcut asta, a făcut-o din prea plinul durerii şi furiei din inima lui, poate că a trăit cândva ceva asemănător, poate că a fost abuzat la rândul lui iar ce a făcut acum nu e decât un mimetism al unui eveniment trecut din viaţa lui. Dar nu scuzarea lui te va face să-l priveşti din nou în ochi sau să te priveşti pe tine în oglindă...
Nu trebuie nici să te scuzi pe tine, nici să te acuzi, ci să stai şi să-ţi asculţi inima şi să vezi ce vrea ea. Şi dacă inima ta vrea să plângă, şi cred că vrea, trebuie s-o laşi să plângă şi să-l chemi pe El, acolo în plânsul tău, pentru că El plânge cu tine şi El a fost în durerea aceea din prietenul tău (care a ales s-o expime aşa, ridicând pumnul) şi a fost în inima ta care ai primit (şi ai ales să sfidezi şi să întărâţi).
Ca să poţi să mergi mai departe, înainte, trebuie să-l ierţi pe prietenul tău (dar iertarea nu înseamnă scuzare), indiferent că vă veţi despărţi sau nu, ca să nu cari după tine bulgărele ăsta care se va face din ce în ce mai mare, trebuie să te dezbraci de mustrările de conştiinţă şi de tot ce construim cu grijă în jurul nostru ca să ne ajute să rezistăm, de toate mecanismele noastre de adaptare... până la urmă să te dezbraci de tine cea de acum şi să îmbraci o nouă Anca iar în clipa în care tu vei fi alta, vei şti şi că relaţia ta cu prietenul tău sau cu oricine altcineva va fi alta, nu te vei mai scuza nici acuza, poate că nici nu vei mai provoca şi nici nu te vei mai lăsa provocată ci vei (re) acţiona în alt fel.
Nu ştiu dacă de cuvintele mele ai acum nevoie, dar ca un om care am ieşit din iad, te rog să faci seminarul Iertării cu Maica. Aş vrea să le spun asta tututor celorlalţi de pe site care urlă de durere şi care nu ştiu încotro să apuce... aşa cum şi eu am urlat de durere şi am dat cu pumnul de perete şi cu inima mea de pământ... că există şi un alt fel de viaţă, că există viaţa de fapt. Înaintând pe Cale cu seminarul, cum zice Maica, începi să înţelegi, să simţi şi vezi cu adevărat.
Te îmbrăţişez din toată inima mea
Fata verde.