Dragă măicuță Siluana...
Când vă pronunț numele mă gândesc la un lucru deosebit! Pe de-o parte la dumneavoastră și pe de altă parte la Sfântul Siluan!
Cred că această sesiune încheie șirul sesiunilor mele! Daaa! Încheie o parte din omul vechi! Iată ce i-ați spus lui Călin: „Acum, despre durerea născătoare de bucurie: Când vei înainta pe Cale destul încât să nu mai suferi din patimă, din co-dependență ca fel bolnav de a răspunde la durere, când vei fi învăţat îndeajuns pocăinţa încât să nu te mai poţi lipsi de ea, această durere va deveni, sau o vei resimţi în inimă. Ea este deja și vei fi și mai conştient de ea, acea străpungere a inimii, acea inimă înfrântă și smerită prin care ne umplem, ne plinim de mila lui Dumnezeu pentru noi și ne cutremurăm de cât de mare e iubirea Lui pentru noi!”
Și eu, Măicuță, simt această durere, o simt... Și eu, vai de mine, vroiam să scap de ea... Mă bucur că Domnul mi-a dat-o... vă mulțumesc și pentru răspunsul dumneavoastră dat lui Călin... Acum am înțeles de ce Domnul a umplut sufletul meu de milă... de multă milă... față de ceilalți... acum înțeleg... până acum nu am înțeles acest strigăt al inimii care era însăși străpungerea ei...
Dar eu vă întreb... nu-i așa că această străpungere, adică durerea inimii nu e neapărat însoțită de lacrimi? E doar o durere... dar sunt sigur că e spre binele meu! Dacă ați putea să îmi mai ziceți despre aceasta ca să știu cum să mă raportez la dânsa...
Vă rog, Măicuță!
Doamne ajută!
Iertați-mă și Dumnezeu să vă ierte!
Vă îmbrățișez în haina nouă a inimii mele...
Domnul să binecuvânteze pre cei ce m-au rănit!
Dragul meu Copil drag,
Mai întâi, să nu consideri ca ai terminat Seminarul. Această sesiune a opta e nevoie s-o faci multă vreme, iar liturghia lăuntrică toată viață, pentru a oferi mereu lui Dumnezeu orice durere, orice bucurie, orice simțire, ca El să le prefacă în loc de întâlnire și împreună-lucrare cu harul Său. Altfel, și „binele” devine rău prin contaminare cu duhurile lumii și ale întunericului. Nu există bine în afara lui Dumnezeu.
Apoi, despre durere:
Nu, nu e neapărat nevoie să fie însoțită de lacrimi, dar să fie însoțită de mângâiere, de simțirea milostivirii Lui. Dacă nu apare această mângâiere sau bucurie calmă și dulce, durerea poate fi încă glasul unei suferințe pe care încă nu am conșientizat-o, nu am iertat-o dacă ne-a fost pricinuită de cineva, sau nu am cerut iertare dacă am pricinuit-o noi cumva. Și pe aceasta o oferim lui Dumnezeu că numai El cunoaște adâncul inimii noastre și să facă El ce crede de cuviință cu ea. În felul acesta devenim, încet, încet, martorul Lui în noi înșine! Și așa vom fi mereu cu El și vom putea să facem mereu voia Lui. Iar de vom greși și vom cădea, nu vom deznădăjdui, ci iarăși ne vom ridica și-L vom chema în viața noastră de fiecare clipă. Important, Băiatul meu drag, este nu ce ni se întâmplă, ci dacă avem grijă să fim cu El, să fie cu noi la chemarea noastră și să fim conștienți de prezența Sa!
Mulțumesc mult că te gândești la Sfântul Siluan când te gândești la mine! Te rog să-l rogi și tu să se roage și pentru mine păcătoasa!
Cu dragoste multă și respect,
Maica Siluana