V-am cerut părerea dacă aş putea face faţă ascultărilor dacă aş intra în mănăstire, având probleme de sănătate

Versiune tiparTrimite unui prieten

Blagosloviţi, săru-mâna! Sunt Alexandra. Acum ceva timp în urmă v-am scris şi v-am cerut părerea dacă aş putea face faţă ascultărilor dacă aş intra în mănăstire, având probleme de sănătate. Cu ajutorul lui Dumnezeu am intrat. Am putut face faţă ascultărilor chiar dacă au fost şi sunt multe. Ispite au fost; multe mi le-am făcut eu cu mâna mea. Dar a venit timpul ca vrăjmaşul să-şi facă treaba. Părinţii mei au fost de acord cu hotărârea mea, dar lucrurile s-au schimbat. Cu durere în suflet spun că ei nu mai sunt de acord. De ce? Din cauza bolii. Acum sunt în învoire acasă pentru o internare în spital. Mi-au ieşit analizele cam rele, a mai intervenit şi că s-a prelungit şcoala cu un an, dar nu este obligatorie doar dacă vreau să o fac. Am văzut în acest timp cât am stat în mănăstire multe, unele mai plăcute, altele mai puţin plăcute. Dar nu vreau ca să părăsesc mănăstirea. Dacă mă gândesc la boală vreau să sufăr cu ea în mănăstire nu în lume. Dar părinţii nu înţeleg hotărârea mea. Ce să fac? Sunt foarte, foarte disperată, stau numai şi plâng. O iubesc pe maica stareţă, maica de chilie, îmi iubesc obştea. Îl iubesc pe Domnul. Vă rog, spuneţi-mi, ce să fac? Să stau în lume şi să mă gândesc bine, dar la ce? Dacă sunt hotărâtă! Vă rog să-mi daţi un răspuns urgent. O adresă de localitate de unde sunteţi, îmi puteţi da? Poate am să vă scriu să vă spun mai multe. Dar acum aştept răspunsul la nedumerirea mea. Răspunsul pe care mi l-aţi dat când mi-aţi scris mi-a fost de foarte mare folos. Vă mulţumesc! Blagosloviţi, săru-mâna şi vă rog să mă iertaţi!
Alexandra

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar