Maică, vă rog să mă scuzați, nu știu dacă mesajul precedent a ajuns la dumneavoastră. Vă rog, în limita timpului, să mă ajutați cu un sfat! Desigur, toate problemele mele le spun și duhovnicului meu, însă îmi doresc din toată inima un cuvânt de alinare în toată durerea mea! Mă chinuie cumplit o ispită; am mereu senzația că Dumnezeu nu mă mai iubește, că sunt mai rea decât satana, uneori chiar gândesc să-mi iau zilele! De ce? Iată: când văd o fată frumoasă și deșteaptă la învățătură, dar care cade în păcatul desfrâului, am o invidie de moarte, drăcească. Iar dacă se întâmplă ca respectiva persoană să decedeze, am mereu ispita să o blestem, să se ducă în iad, pentru că am ideea greșită ca s-a și distrat pe pământ și s-a dus și la Domnul. Am încercat să-l contracarez pe diavol rugându-mă pentru mântuirea acestor oameni, dar din nou cad sub aceeași greșeală satanică de a invidia în acest fel. Ce să fac, Maică? M-am rugat la Maica Domnului și la Cuviosul Nicodim să slobozească pe demonul desfrânării și pentru mine, în scopul de a-mi vedea micimea sufletească, de a mă smeri și pentru a-mi fi învățătură de minte să nu mai judec aproapele! Dacă a ajuns mesajul de data trecută la dumneavoastră, veți înțelege mai mult prin ce am trecut. Bine, poate o să mă certați și dumneavoastră, ca toți ceilalți, că de ce mă preocupă problemele altora? E just! Dar, credeți că eu doresc să fiu așa?! Evident că nu. De aceea, vă rog cu lacrimi de sânge să-mi adresați, când aveți timp, un cuvânt de mângâiere. Vă spun sincer că sunt pe punctul de a curvi ca în trecut, ba mai rău! Ajutați-mă!
Să mă iertați, Măicuță, pentru disperarea mea și exprimarea mea cea proastă! Știu că sunt un om de nimic.
R.D.