Întrebări şi răspunsuri
Maică, am reuşit. În sfârşit am scris toate motivele care mă făceau să păstrez mânia împotriva părinţilor mei, şi astfel, şi împotriva oamenilor. Ştiţi de când îmi doream asta, dumneavoastră ştiţi...
Nu știu cât am să reușesc să o redau prin cuvinte, nu știu cât mai rețin exact, că au fost mai multe idei. Încerc.
Încercam să mă relaxez și m-am văzut din exterior, nu ceva concret, doar ca o prezență sau conștiință de sine. Nimic neobișnuit. Și...
Am fost un copil cu o lume interioară copleșitoare în care mă simțeam ca gălbenușul într-un ou. Lumea exterioară era tot timpul șocantă, invazivă, agresivă și mi-a luat mult să mă obișnuiesc cu regulile ei ciudate. Nu reușeam să mă adaptez, sau cel...
...Cam acestea sunt gândurile mele din ultima vreme.
În ultima vreme nu am mai notat „în jurnal”, de parcă nu aș mai fi avut gânduri. De parcă viața s-ar fi trăit pe loc, atunci când era.
Am avut la un moment dat sclipirea că dintre toate opțiunile...
Nu am mai simțit în ultima perioadă acel gol sufletesc interior, adică de destul de multișor timp.. însă e în mine un dor de om... acel om.
Citind din nou mesajul cu dulapul de pe site, am rămas tare îngândurată... E ceva cu dulapurile astea... Oare ce ne-am face noi dacă nu am avea unde să ne ascundem uneori?
Astăzi mi-am dat seama că săptămâna asta nu am mai scris nimic. Nu știu cum, nu am avut nevoie, nu am avut ce... parcă am trăit într-un moment continuu.
Când eram mică şi când trăia bunicul meu - Domnul să-l odihnească - mă lua mereu de o aripă şi mă ducea la plimbare prin oraş, prin parcuri, în mici expediţii uneori în afara oraşului. Nu luam nimic cu noi, doar o sticlă de apă sau un peticel mic de...
Prima oară când am văzut, din întâmplare, că răspundeți pe e-mail problemelor pe care vi le pun tinerii am fost, în sinea mea, nemulțumit. Mi se părea o concesie făcută spiritului vremurilor, o cedare la facilitățile pe care tehnica le oferă,...
Sărut mâna maică Siluana,
Vă rog să mă ajutați să înțeleg de ce în majoritatea rugăciunilor se folosesc cuvinte degradante precum: „ticălosul meu suflet”, „ticălosul meu așternut”, „necurate buzele mele”, „iartă-mi mie nevrednicului toate câte am...
Nu știu... Câteodată parcă nu mai înțeleg nimic. Dar îmi revin destul de repejor. Ce să fac? Uneori când cineva îmi face vreun rău îl urăsc rău de tot, apoi îmi revin îl iert și o iau de la capăt. Și mă gândesc că dacă am urât acea persoană înseamnă...
Sărut mâinile Măicuță,
Vă mulțumesc din suflet pentru bucuriile pe care le primesc prin intermediul site-lui dumneavoastră. Mii de mulțumiri.
Am o întrebare, dacă îmi este îngăduit. Nu știu cum s-o conving pe mama mea să meargă la Spovedanie. Mama...
De fiecare dată după ce mă spovedesc, îmi amintesc alte păcate, din trecut, de doi, trei, patru ani vechime pe care nu le-am spus și iar trebuie să mă întorc. Acum, de exemplu, am următoarea dilemă: am mărturisit la spovedanie că prin comportamentul...