Întrebări şi răspunsuri
Maică, acu-i acu... am făcut eu celelalte sesiuni nițel în grabă, și poate destul de superficial dar la sesiunea a șaptea nu mai merge așa. Ies lucruri la iveală din mine la care nici nu mă aștept. Am început să merg și la terapie și parcă îmi vine...
Cu Dumnezeu am o relație de tipul: „doi pași înainte, unul înapoi”, în sensul că mi se mai întâmplă uneori (de obicei în timpul vreunui Post) să am momente de crunt ateism/ îndoială în credință/ confuzie. Faza asta durează cât durează și apoi trece...
Sărut mâna, Măicuță!
Cu toată nădejdea în Domnul încep cea de-a șasea sesiune a seminarului. Îmi dau tot mai mult seama că fără ajutorul Domnului nu pot face nimic bun.
Maică, aș dori să vă întreb, fiindcă sunt nedumerit și nu știu pe cine aș putea să întreb, mai avizat, în legătură cu plăcerea împreunării.
Eu până acum am înțeles că Biserica refuză actul sexual ca plăcere, și îl acceptă doar ca metodă de procreare...
Florin, dragul meu,
Am simţit până în străfundurile fiinţei ceea ce ai pus tu în mesajul pe care l-ai trimis maicii Siluana. Din ce cauză? Pentru că şi eu am trecut prin aceleaşi „de ce”-uri, până nu am învăţat să mă iert pe mine însămi.
Îndrăznesc...
E mult de când nu am scris, nici măcar în jurnal nu am mai notat. Îmi face impresia că această consemnare e terapeutică, dar vine probabil vremea când nu mai ai nevoie să notezi... mă gândesc la faptul că această „notare” a faptelor, gândurilor,...
Cu permisiunea dumneavoastră îndrăznesc să mă consider una dintre „elevele” Seminarului iertării, care, după patru ani de muncă asiduă (sau n-o fi fost loc și pentru mai mult?!), acum stau pe banca „premianților”, „învingătorilor” sau nici nu știu...
Doamne ajută!
Aș dori să mă adresez dumneavoastră, în speranța că puteți și doriți să îmi răspundeți la anumite întrebări pe care I le-am adresat și le adresez lui Dumnezeu, dar la care nu am primit nici un răspuns - nici direct, nici indirect prin...
Vacanța asta a fost chiar ca un antrenament, cu niște limite foarte strâmte, în care deși am străbătut atâta spațiu, egoul meu nu s-a putut întinde pe orizontală, singura opțiune fiind verticala. Am citit mult, am meditat mult... m-am implicat în...
Bună ziua,
Vă rog răspundeți-mi, ateii au adus argumente împotriva lui Dumnezeu, de exemplu de ce lasă Dumnezeu pe oamenii răi să traiască mult și să o ducă bine și oamenii buni primesc necazuri pe pământ?
Aici cred că se aplică pilda săracului...
...Eu nu cred că Dumnezeu așteaptă să iertăm. Citim la sesiunea a 7-a din Seminar că noi nu putem ierta. Și e uimitor că facem aproape tot Seminarul și ne căznim să iertăm, să înghițim ceva magic care să reseteze sufletul nostru, ca să descoperim...
Știu că Dumnezeu mă iubește, știu că Dumnezeu este o imensă și nesfârșită iubire. Mi-e teamă de iubire. În fiecare clipă ratez apropierea de divinitate, de Iisus Hristos Dumnezeu. Și-mi pare rău, și mi-e rușine. Paradoxal, din nou mă afund în păcat...
Sărut mâna Maică,
Dacă am înțeles bine binecuvântarea este rezultatul iertării. Dacă am iertat, putem binecuvânta - mai bine zis trebuie să binecuvântăm. Nu este suficient să spunem: „nu am pretenții pentru ceea ce mi-ai greșit, nu mai trebuie să...
În ce relație sunt acum cu Dumnezeu?
Am avut o perioadă lungă în care simțeam des, mai ales dimineața, o frică de a începe o nouă zi, pentru că în ea se puteau întâmpla multe și grele, pentru că Dumnezeu putea să mă lovească cumva și eu aveam fobie...
În primul rând ar trebui să vă mulțumesc Măicuță pentru că de nu-mi spuneați dvs. că ceea ce pătimesc la ora actuală (tulburările de alimentație și senzația că m-am blocat, că nu mai sunt în stare să fac nimic) sunt din cauza laturei mele senzuale...
Astăzi, am citit ultimul mesaj publicat pe site-ul Sfinților Arhangheli: Lucrurile pe care le trăiesc, pe care mi le dăruiește, trebuie puse în cuvinte - și m-am regăsit în Eul plângăcios de care a vorbit doamna CC.