Mult stimată maică Siluana,
Am venit la Dumnezeu în urmă cu... 18 ani, la vârsta de 18 ani. Eram dezorientată. Nu știam ce vreau; căutam mereu fără să știu prea bine ce. Mi se frânseseră aripile de atâta căutat, până când, într-o zi, am auzit-o pe mama spunând mătușii mele: "Iartă, Lenuțo, că și Dumnezeu a zis dușmanilor Săi: Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!".

Mărturisesc că m-a șocat. Într-o lume în care iertarea vine cu anevoie din partea oamenilor, iar păcatele curg gârlă, aceste cuvinte au dat un sens căutărilor mele. Cine le spusese...?

Pe scurt, L-am căutat și aflat pe Dumnezeu.

Treptat am primit multe, multe daruri de la Dumnezeu... mi-am căpătat și aripile... Zece ani am mers pe calea lui Hristos. Apoi, o frângere s-a produs în sufletul meu. O furie interioară m-a depărtat de poruncile lui Dumnezeu și de mine însămi, dar nu și de Dumnezeu. Fie că mă certam, ori Îl adoram, El a fost și va rămâne Cel mai important în viața mea.

Am întemeiat o familie acum patru ani și am doi băieți, de doi ani și respectiv zece luni.

Între timp însă, m-am rătăcit din nou...

Acum simt că va veni sfârșitul acestei lumi și mă tem. Vreau să fiu lângă Dumnezeu în veșnicie. Vreau să fiu în Rai. Dar nu vreau să mai plec de la El.

Analizând retrospectiv, eu cred că am venit la început cu un scop, m-am depărtat de Dumnezeu când acesta a fost atins, iar acum, tind să-mi formez altul: teama de sfârșit. Mi-aș dori să-L iubesc pur și simplu. Să nu mai fie scop și deci nici finalitate. E oare acesta un dar pe care numai Dumnezeu îl poate da?

Dar oare nu cumva însuși această dorință e un scop?

Iertare cer, Măicuță, pentru aceste gânduri. Uneori îmi zic: ce nu știi, fato? Lucrurile sunt mult mai simple: rugăciune, post, Spovedanie.

Spuneți-mi cum să fac? Vreau să fiu în Rai cu Dumnezeu, cu copii, bărbatul și părintii mei.

Vă mulțumesc că m-ați ascultat.

Dumnezeu să vă răsplătească.

Camelia